- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Tranzacţiile imobiliare din Europa Centrală au urcat la 6 mld.euro. România reprezintă 5% din piaţă
Valoarea investiţiilor în proprietăţi imobiliare din Europa Centrală a fost anul trecut de 6,1 miliarde de euro, dublu faţă de nivelul din 2010, România fiind al patrulea receptor din regiune, după Polonia, Cehia şi Ungaria, cu un volum tranzacţionat de 320 milioane euro, potrivit Cushman&Wakefield.
Tranzacţiile imobiliare din Europa Centrală au urcat la 6 mld.euro. România reprezintă 5% din piaţă (Imagine: Andrei Spirache/Mediafax Foto)
"Activitatea de investiţii în Europa Centrală a crescut substanţial în 2011, ajungând la 6,1 miliarde de euro investiţi realizate în principalele pieţe din regiune, respectiv Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria şi România. Această sumă este dublul celor 2,9 miliarde de euro învestiţi în Europa Centrală în 2010", potrivit unui raport al companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield.
În România, volumul tranzacţiilor în 2011 a fost de 320 de milioane de euro, reprezentând doar 5% din totalul din regiunea analizată. Faţă de 2010, achiziţiile de active imobiliare de pe piaţa locală au crescut cu 32%, de la 241 milioane de euro. Astfel, România a avut cea mai modestă evoluţie a activităţii sectorului tranzacţiilor imobiliare, având în vedere că celelalte pieţe din regiune au raportat creşteri semnificativ mai mari.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Eva Longoria dezvăluie că familia ei nu mai locuiește în Statele Unite după victoria lui Trump. Unde s-a mutat actrița
-
Un comandant ucrainean, acuzat că a dezvăluit secrete militare ruşilor
-
Sorin Grindeanu anunţă că se va circula de săptămâna viitoare pe încă 32 de kilometri din Autostrada Moldovei
-
Armata israeliană susţine că a ucis un comandant al organizaţiei Jihadul Islamic Palestinian
Polonia continuă să fie liderul regiunii, dar Cehia a experimentat cea mai mare creştere a volumului de active imobiliare tranzacţionat în 2011, respectiv de la 479 milioane de euro la 2,2 miliarde de euro în 2011.
Polonia a atras tranzacţii imobiliare totalizând 2,58 de miliarde de euro, iar Ungaria a înregistrat o creştere a valorii achiziţiilor de la 240 milioane de euro la 728 milioane de euro.
Volume mai reduse decât cele din România au fost înregistrate doar în Slovacia, unde au fost tranzacţionate active de 263 milioane de euro, în creştere spectaculoasă de la 53 milioane de euro în 2010.
"Ne aşteptam ca volumul tranzacţiilor din Europa Centrală să depăşească 6 miliarde de euro în 2011, având în vedere performanţele bune din primul trimestru al anului, dar mai ales din trimestrul al treilea, deşi în ultimul trimestru s-a activitatea a fost mai redusă deoarece investitorii au fost preocupaţi de turbulenţele care s-au întros în zona Euro, iar creditarea bancară a încetinit", se arată în raportul companiei.
Preferinţele investitorilor în 2011 au rămas aproapte neschimbate faţă de anul anterior, astfel că sectorul de retail continuă să domine tranzacţiile, reprezentând 40% din total, faţă de 49% în 2010. Ponderea achiziţiilor de birouri s-a menţinut la 37% din total, în timp ce investiţiile în sectorul industrial din Europa Centrală au crescut de la 8% la 15% în 2011.
Tranzacţiile cu portofolii de active au totalizat 40% din volumul total, cele în care au fost implicate companiile Europolis, VGP, Multi-Development, PPF, TriGranit şi Aviva fiind cele mai semnificative.
În ceea ce priveşte evoluţia din 2012, analiştii Cushman&Wakefield estimează că o scădere a volumului investiţiilor la 5 miliarde de euro.
"Vedem o creştere a disparităţilor în regiune în termeni de fundamente ale pieţei imobiliare şi, cel mai important, o adâncire a diferenţelor la nivelul încrederii investitorilor. Având în vedere condiţiile mai dificile de pe piaţa financiară, nu ne aşteptăm ca în 2012 volumele să atingă nivelurile din 2011. Estimarea noastră este de circa 5 miliarde de euro", a declarat Charles Taylor, partner Cushman&Wakefield.
Polonia şi Cehia vor fi şi în acest an principalele ţinte pentru investitorii imobiliari.
"Sentimentul investitorilor rămâne pozitiv în ceea ce priveşte Polonia şi Cehia. Toată lumea se uită însă cu atenţie la Ungaria pentru a vedea dacă va fi următoare piesă de domino din UE care va cădea şi dacă aceasta va trage în jos şi alte ţări din Europa Centrală şi de Est sau, dimpotrivă, va împinge presiunea pe pieţele vest-europene, ale căror bănci au o expunere importantă în regiune", a adăugat Taylor.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO