Trei sferturi din zahărul consumat în România provine din import. Nu mai avem nicio fabrică de zahăr cu capital românesc

România consumă anual circa 400.000 tone de zahăr, dintre care 100.000 producţie locală, 200.000 tone de zahăr rafinat din sfeclă de zahăr şi trestie de zahăr şi circa 100.000 tone de zahăr rafinat din zahăr brut din import.

Conflictul dintre Rusia şi Ucraina, ce a luat amploare în ultimele trei săptămâni, a determinat multe state la nivel global să deschidă mai bine ochii şi să se uite în propria ogradă la producţia agroalimentară, cele două ţări din estul Europei fiind jucători puternici în acest sector, scrie ZF.

Unele ţări au ales să-şi mărească producţia pentru anumite bunuri, altele să limiteze sau să interzică ex­porturile de cereale ori bunuri ali­men­tare pentru o anumită perioadă sau să mărească importurile pentru a-şi asigura necesarul intern de consum.

Astfel, închiderea fabricii de zahăr a grupului Teoros din judeţul Mureş în acest an redevine de actualitate, pentru că România mai rămâne doar cu două fabrici, faţă de 33 de fabrici în 1990. Oprirea producţiei acestei unităţi este cu atât mai importantă cu cât România a produce anual circa 100.000 de tone de zahăr din sfeclă de zahăr şi importă de circa 200.000 de tone de zahăr, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică.

„Dacă în ceea ce priveşte uleiul de floarea-soarelui, România este într-o poziţie favorabilă, situaţia este diferită la alte categorii de produse, cum ar fi zahărul, legumele şi fructele şi carnea de porc, unde producţia acoperă între 35% şi 70% din consum“, spune Bogdan Belciu, unul dintre cei mai cunoscuţi consultanţi de pe piaţa românească şi co-fondator al companiei de consultanţă Valorem Business Advisors.

El explică că în cazul zahărului de­clinul s-a produs o dată cu scă­de­rea semnificativă a producţiei de sfe­clă de zahăr, coroborată cu preţul mai mic de procesare pentru zahărul din alte materii prime (trestie, de exem­plu).

Producţia de sfeclă de zahăr a scăzut din 1990 încoace de aproape cinci ori, de la 3,27 mil. tone la 682.000 tone în 2020, arată datele de la INS. Spre comparaţie, România pro­ducea imediat după Revoluţie la fel de multă sfeclă de zahăr cum pro­duce Rusia în prezent, această ţară fiind şi cel mai mare producător din lume, iar România situându-se în 2020 pe locul 31 la nivel mondial, po­tri­vit FAO, organizaţia pentru Alimente şi Agricultură din cadrul ONU.

Astfel că în primele 11 luni din 2021, România a plătit circa 100 de milioane de euro să importe 212.000 de tone de zahăr din sfeclă de zahăr şi trestie de zahăr, conform datelor de la INS. Comparativ, România a exportat zahăr de numai 13 milioane de euro, de 7,6 ori mai puţin.

În prezent, România nu mai are nicio fabrică de zahăr cu capital ro­mâ­nesc, ci doar două fabrici ale grupului austriac Agrana, produ­că­to­rul brandurilor Mărgăritar şi Coroniţa.

Fabricile sale se află în Roman, judeţul Neamţ şi în Buzău, judeţul Buzău. La Roman se procesează zahăr din sfeclă şi zahăr brut din trestie, iar la Buzău se face doar rafinare de zahăr brut din trestie, potrivit informaţiilor furnizate anterior de reprezentanţii companiei pentru ZF.

Recent, Mihaela Neagu, director general al Best Achiziţii, companie care a cumpărat 60% din tot ce a însemnat fabrica de zahăr Bod – terenuri, locuinţe pentru angajaţi, dispensar a anunţat că s-a întâlnit cu mai mulţi cultivatori de sfeclă pentru a redeschide unitatea de producţie din judeţul Braşov, închisă în urmă cu trei ani. Procesarea în fabrică ar urma să înceapă în acest an, realizând o producţie de 28.000 de tone de zahăr, potrivit lui Neagu.

Însă, sunt zeci de fabrici ale căror uşi nu vor mai fi redeschise sau care nici nu mai există. Astfel că dacă un român a consumat în medie 25,5 kg de zahăr în anul 2020, ceea ce înseamnă un consum de circa 400.000 tone de zahăr pentru întreaga populaţie, jumătate a venit din afara ţării. Acum, în contextul războiului, procesarea materiei prime ar trebui să devină o prioritate, consideră unii specialişti din industria alimentară, însă necesită investiţii mari, de milioane sau zeci de milioane de euro şi asumarea unor riscuri mari fiind într-o perioadă de criză.