Treichl: Erste este bine capitalizată şi nu are nevoie de consolidarea ratei Core Tier 1
„Suntem ferm convinşi că, în baza lichidităţii pe care o avem şi strategiei pe care o urmăm, suntem absolut adecvat capitalizaţi şi nu am concepe să vrem să creştem mai mult capitalizarea”, a afirmat el.
Banca are aproape 200 de ani de istorie şi a supravieţuit celor două războaie mondiale şi Marii Depresii cu o rată a capitalului de sub 4%, a subliniat Treichl.
„Acum avem de două ori acest nivel. Considerăm că suntem bine poziţionaţi şi că nu trebuie să mergem la 10 sau la 12%”, a continuat şeful Erste.
Rata Core Tier 1 va fi de peste 8% la finalul acestui an, a adăugat el, răspunzând întrebării unui acţionar.
Banca ţinteşte menţinerea ratei Core Tier 1 peste 7,5% în permanenţă, excluzând capitalul participativ fără drept de vot atras în timpul crizei financiare, a mai afirmat Treichl.
Erste este listată la bursa de la Bucureşti şi controlează cea mai mare bancă românească, BCR.