Tribunalul Vâlcea a confirmat legalitatea unei amenzi aplicate de CC firmei Olăneşti Riviera

Tribunalul Vâlcea a confirmat legalitatea unei amenzi în valoare de aproape 100.000 de lei aplicată în 2009 de Consiliul Concurenţei (CC) firmei Olăneşti Riviera, pentru refuzul de a se supune inspecţiei inopinate a autorităţii de concurenţă.

Urmărește
15 afișări

Astfel, în cadrul investigaţiei pe piaţa furnizării serviciilor de cazare şi tratament balnear din Băile Olăneşti, CC a sancţionat firma Olăneşti Riviera pentru că nu a permis accesul inspectorilor de concurenţă la documentele companiei.

"Olăneşti Riviera SA a contestat în instanţă actul de sancţionare, dar Tribunalul Vâlcea, prin decizie irevocabilă, a constatat legalitatea şi temeinicia acestuia, respingând plângerea societăţii", potrivit unui comunicat al Consiliului Concurenţei.

CC arată că inspecţia inopinată reprezintă cel mai important instrument de investigaţie al autorităţii de concurenţă, datorită eficienţei sale în obţinerea probelor asupra săvârşirii de practici anticoncurenţiale.

Dacă o firmă refuză să se supună inspecţiei, Consiliul Concurenţei poate aplica amenzi în valoare de până la 1% din cifra de afaceri totală realizată de societate, în anul anterior sancţionării.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici