- Home
- Economic
- SIBIU, (09.09.2016, 13:40)
- Departamentul Corespondenţi
Video Tronsonul de autostradă Cunţa-Sălişte, închis din 2015, va fi redat circulaţiei la sfârşitul acestei luni, a anunţat directorul CNADNR
Directorul CNADNR, Cătălin Humor, a declarat, vineri, pe şantierul autostrăzii Sibiu-Orăştie, că tronsonul Cunţa-Sălişte, care a fost demolat şi este reconstruit, va fi redat circulaţiei rutiere, până la sfârşitul lunii septembrie, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Urmărește
4307 afișări
Humor s-a declarat mulţumit de ritmul în care se desfăşoară lucrările, precizând că, potrivit planului, se aplică 50 de centimetri de asfalt, la fiecare 24 de ore.
„Aşa cum ne-am angajat, legat de şantierul pe care tocmai îl vedem în spate, în luna septembrie vom redeschide acest tronson de autostradă. În momentul de faţă, este o activitate destul de bună şi ne vom respecta termenul înaintat. Lucrările sunt în grafic. În momentul de faţă, s-au finalizat toate cele şase drenuri, avem o saltea de piatră de 1,5 metri, care s-a finalizat şi în spate se execută lucrări de umplutură din balast. Ritmul este bun. În plan avem un strat de 50 de centimetri pe zi, o zi însemnând 24 de ore de muncă. Modul de abordare a acestui tip de probleme îl vom folosi şi pe alte proiecte“, a declarat Cătălin Humor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Bolojan: Bugetarii din Senat vor da concursuri
-
Antonescu: Sunt conectat puţin (cu partidele), adică atât cât trebuie
-
Bolojan insistă pentru restructurare: „Nu putem continua risipa banilor publici"
Directorul Companiei de Autostrăzi a mai declarat că procedura privind achiziţionarea unor servicii de expertizare a tronsonului de 22 de kilometri va fi, cel mai probabil, anulată, adăugând că o expertiză se va face, „mai devreme sau mai târziu“.
„Pe 22 de kilometri, a fost lansată o licitaţie pentru expertizare, procedură ce probabil se îndreaptă către o anulare. În paralel, căutăm o altă strategie, o altă modalitate de a contracta legal o companie de specialitate care să finalizeze această expertiză care se va face, mai devreme sau mai târziu, şi ne va confirma calitatea lucrărilor de pe acest sector“, a mai afirmat Humor.
CNADNR a mai indentificat, pe Autrostrada Sibiu-Orăştie, alte trei zone cu probleme, despre care Cătălin Humor a declarat că sunt minore şi că vor fi, de asemenea, refăcute.
„În urma verificării făcute cu proiectantul, am identificat alte trei zone, dar minore, pe partea carosabilă, care vor fi executate în paralel, astfel încât, la sfârşitul acestei luni, tot sectorul să fie redat circulaţiei, în condiţii de siguranţă“, a mai declarat Humor.
Lotul trei al Autostrăzii Sibiu-Orăştie, inaugurat în noiembrie 2014, a fost închis traficului rutier, din septembrie 2015, între Sălişte şi Cunţa, din cauza unor crăpături în asfalt, reprezentanţii CNADNR spunând că problemele au apărut din cauza ”execuţiei necorespunzatoare a lucrărilor”.
Citeşte şi: CNADNR a emis ordinul de începere a lucrărilor pe tronsonul de autostradă Ogra-Câmpia Turzii
Citeşte şi: Ministrul Transporturilor vrea devansarea termenelor de finalizare pentru lucrările de pe autostrada Piteşti-Sibiu - FOTO, VIDEO
Citeşte şi: Ministerul Transporturilor: Contractul pentru segmentul de autostradă Suplacu de Barcău – Borş ar putea fi reziliat
Citește pe alephnews.ro: Robert Fico a declarat că opoziția plănuiește o lovitură de stat similară cu revolta EuroMaidan din Ucraina. Ce a declarat Premierul slovac
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Anda Adam participă la Asia Express 2025! Cine e colegul vedetei în emisiunea de la Antena 1
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe