Video Tronsonul de metrou Drumul Taberei-Universitate va costa 883 milioane euro

Lucrările de construcţie a tronsonului de metrou Drumul Taberei-Universitate, al magistralei V, vor costa 883 milioane de euro, din care 45% reprezintă fonduri asigurate de Banca Europeană de Investiţii (BEI), constructorul urmând să fie selectat în primăvara anului 2010.

Urmărește
188 afișări

"Astăzi (joi, n.r.) statul român a semnat un contract de finanţare cu BEI pentru linia de metrou Drumul Taberei-Universitate, de 395 milioane de euro, care reprezintă 45% din valoarea totală a proiectului de 883 milioane de euro", a declarat ministrul interimar al Finanţelor Publice, Gheorghe Pogea, după semnarea împrumutului cu reprezentanţii BEI.

Creditul are o perioadă de rambursare de până la 25 de ani, data finală de utilizare a fondurilor fiind 31 decembrie 2014.

Banii vor fi atraşi în funcţie de necesităţile de finanţare ale Ministerului Transporturilor, după ce împrumutul va fi ratificat de Parlament.

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat că în cazul în care nu vor exista contestaţii câştigătorul licitaţiei pentru construcţia tronsonului ar putea fi selectat în primăvara anului viitor, iar ritmul lucrării va fi "strict legat de ritmul alocării bugetare".

Din valoarea totală a proiectului, 488 milioane de euro vor fi asiguraţi de la bugetul de stat.

Berceanu a reluat ideea potrivit căreia lucrările de infrastructură nu pot fi realizate decât dacă Guvernul alocă fondurile necesare cofinanţării proiectului.

"E ca un bolnav care vrea să mănânce dulceaţă din borcan, dar doctorul nu îl lasă, aşa că stă şi se uită la borcan, de aceea spun că degeaba avem fonduri rambursabile sau nu, dacă nu avem alocaţiile bugetare necesare", a spus el.

Tronsonul Drumul Taberei-Universitate va uni cartierul Drumul Taberei cu centrul Capitalei, de unde va fi realizată o legătură cu cartierul Pantelimon.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici