Începând din 1 iunie, toţi angajaţii Ministerului Fondurilor Europene (MFE) şi ai structurilor aflate în subordine au obligaţia de a folosi exclusiv sistemul digital şi de a renunţa la hârtii în interacţiunea pe care o vor avea cu beneficiarii finanţărilor, anunţă MFE, vineri.
Decizia se regăseşte într-o ordonanţă adoptată, joi, în şedinţa de Guvern.
Conform MFE, Ordonanţa „Adio hârtii!” este o iniţiativă ce vine în scopul debirocratizării şi transparentizării interacţiunii dintre beneficiarii fondurilor europene şi autorităţi, creând cadrul legal pentru alinierea la Regulamentele Europene.
„Am provocat o mică revoluţie realizând ceea ce trebuia făcut încă din 2014, şi anume să intrăm în normalitatea folosirii sistemului digital. De acum nu mai există cale de întoarcere la mecanismele greoaie pe care le urau atât de mult beneficiarii finanţărilor”, a spus ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş.
Renunţarea la hârtii înseamnă pentru cei 29.495 de utilizatori ai sistemului MySMIS drumuri mai puţine între Organismele Intermediare şi Autorităţile de Management, folosirea documentelor cu formate predefinite şi notificări în timp real asupra progresului proiectelor depuse.
„La nivelul Ministerului faptul că toate informaţiile vor fi înregistrate electronic se traduce prin posibilitatea de a lua decizii rapide privind politica alocării fondurilor europene pe baza unei imagini de ansamblu. De altfel, la adresa www.fonduri-ue.ro/statistici se pot vedea în premieră şi transparent informaţii în timp real legate de absorbţia fondurilor europene în România”, adaugă sursa citată.
În data de 7 mai în sistemul informatic MySMIS erau 2.059.534 fişiere ataşate, aproximativ 70% din spaţiul de stocare fiind ocupat de documente tipărite, semnate, scanate şi reintroduse de către beneficiari, ceea ce înseamnă timp şi muncă irosite. Prin introducerea obligativităţii folosirii semnăturii electronice presiunea asupra sistemului informatic compus din peste o sută de componente va scădea.