- Home
- Economic
- ATENA, (14.07.2015, 08:00)
- Ioana Bojan
Tsipras ar putea să-şi remanieze Guvernul sau să formeze unul nou, pentru adoptarea reformelor
Premierul grec Alexis Tsipras se confruntă cu misiunea dificilă de a-şi convinge partenerii de coaliţie să voteze acordul încheiat luni dimineaţă cu liderii din zona euro privind un nou plan de salvare a Greciei şi ar putea fi nevoit să-şi remanieze Guvernul şi să se bazeze pe voturile opoziţiei.
Urmărește
854 afișări
Alexis Tsipras (Imagine: Hepta / Mediafax Foto)
Parlamentul grec trebuie să voteze până miercuri seara patru legi, inclusiv cele privind reforma sistemului de pensii şi TVA, relatează BBC News Online.
Dar ministrul Apărării, Panos Kammenos, din cadrul partidului antiausteritate Grecii Independenţi, a declarat deja că nu va susţine măsurile, deşi vrea să rămână în Guvern. El a comparat situaţia actuală cu o "lovitură de stat".
De altfel, la revenirea lui Tsipras în Grecia, luni, au avut loc manifestaţii împotriva austerităţii, iar funcţionarii publici au făcut apel la o grevă de 24 de ore miercuri. Numeroşi greci care consideră că le sunt impuse condiţii extrem de dure şi-au exprimat furia online, folosind eticheta #ThisIsACoup (aceasta este o lovitură de stat-n.r.).
ULTIMELE ȘTIRI
-
La două zile de la preluarea mandatului, Trump a dat primul interviu din Biroul Oval. Care sunt cele mai importante subiecte discutate de Președinte
-
Trump la Davos: „Iubesc Europa”, dar „am nemulţumiri foarte mari” cu Uniunea Europeană
-
Trump se adresează elitei de afaceri de la Davos: planuri pentru combaterea inflaţiei, reducerea taxelor şi extinderea producţiei de energie
-
Şoc în pieţe. Trump cere Arabiei Saudite să scadă preţul petrolului pentru a pune capăt războiului din Ucraina
Potrivit BBC, premierul Tsipras, care a fost ales în ianuarie după ce a promis să pună capăt austerităţii, ar urma să-şi remanieze Cabinetul sau chiar să formeze un nou Guvern de uniune naţională săptămâna aceasta.
Publicaţia elenă Proto Thema scrie de asemenea că, în condiţiile în care numeroşi parlamentari ai partidului premierului, Syriza, ar urma să nu respecte indicaţiile şi să respingă acordul, Tsipras ar putea să-şi remanieze Cabinetul sau să formeze un nou Guvern de coaliţie cu partidele de opoziţie ND, Potami şi PASOK, care susţin planul de salvare.
Între timp, după revenirea delegaţiei elene de la Bruxelles, consilierii şi miniştrii lui Tsipras au avut toată ziua întâlniri pentru a redacta legile care trebuie adoptate de Legislativ.
Parlamentele din mai multe state membre ale zonei euro trebuie de asemenea să voteze planul de salvare, iar miniştrii de Finanţe din cele 28 de state UE se vor întâlni marţi dimineaţă la Bruxelles pentru a discuta situaţia din Grecia.
Citeşte şi:
Grecia a capitulat aproape în totalitate, pentru un nou program de circa 80 de miliarde de euro. DEZVĂLUIRI din timpul negocierilor: "L-au crucificat pe Tsipras"
Citeşte şi:
Premierul belgian anunţă un ACORD privind un nou plan de salvare a Greciei. Jean-Claude Juncker: Nu va exista un Grexit
Citește pe alephnews.ro: Un marinar român a fost eliberat de rebelii Houthi. Cum evoluează situația din Orientul Mijlociu
Citește pe www.zf.ro: Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Yuval Raphael a fost aleasă să reprezinte Israelul la Eurovision 2025. Artista a supraviețuit atacului Hamas din 7 octombrie 2023
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cu ultimii bani şi-a cumpărat o mină abandonată care nu părea să aibă niciun viitor. Acum are o avere colosală de 200 de milioane de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cu ce a rămas Victor Ponta la partaj, după ce a divorțat de Daciana Sârbu? Iată declarația de avere
CANCAN.RO
Noua regulă pentru românii care nu locuiesc la ADRESA din buletin. Ce e obligatoriu să faci din ianuarie 2025 și de ce acte ai nevoie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe