Prima pagină » Economic » Turcan: PNL a promovat încă din 2022 neimpozitarea pensiilor sub 3.000 de lei

Turcan: PNL a promovat încă din 2022 neimpozitarea pensiilor sub 3.000 de lei

Fostul ministru al Muncii, Raluca Turcan, spune că PNL a promovat încă din 2022 neimpozitarea pensiilor sub 3000 de lei. Reacţia vine după declaraţiile preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, care a spus că vrea să nu fie impozitate pensiile sub 3.000 de lei.
Turcan: PNL a promovat încă din 2022 neimpozitarea pensiilor sub 3.000 de lei
Laura Buciu
27 aug. 2024, 17:30, Economic

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, care a fost ministru al Muncii în mandatul precedent, le transmite, ironic, felicitări partenerilor de guvernare de la PSD pentru faptul că „au înţeles, în sfârşit, după ani de împotrivire, că neimpozitarea pensiilor sub 3.000 de lei este o măsură fezabilă şi necesară”.

„Observ că, în sfârşit, au ajuns la concluzia că, iniţiativa mea şi a colegilor din PNL, de a susţine neimpozitarea pensiilor sub 3.000 de lei, trebuie „IMEDIAT” pusă în aplicare. Mă bucur că, în sfârşit, se implementează, după ce inclusiv ieri (luni – n.r.) a fost anunţată pe lista iniţiativelor legislative ale PNL în sesiunea parlamentară, pentru Camera Deputatilor. Mai bine mai târziu decât niciodată”, spune Turcan, pe pagina sa de Facebook.

Creşterea pragului până la 3.000 de lei la impozitarea pensiilor nu presupune un efort bugetar foarte mare, a declarat marţi premierul Marcel Ciolacu. Potrivit premierului, fondul bugetar de pensii, lunar, este de 10,3 miliarde.

„Noi estimasem că pe aceste luni rămase din an, pe acest trimestru, o să avem cheltuieli de 10 miliarde. În acest moment, cum arată cifrele, sunt cheltuieli de 8,3, pe toate cele patru luni”, a declarat Ciolacu.

Practic, creşterea plafonului de impozitare până la 3.000 de lei este deja bugetată, a adăugat premierul.