"Acum este momentul pentru a negocia ultimele detalii ale acordului, care ar putea marca cea mai mare preluare din industria de înaltă tehnologie de până acum", se arată într-o scrisoare trimisă sâmbătă de directorul general al Microsoft, Steve Ballmer, către consiliul de administraţie al Yahoo!.
Termenul limită impus de Microsoft este 26 aprilie.
El a adăugat că, în cazul în care acordul nu va fi încheiat în următoarele trei săptămâni, Microsoft va fi nevoit să apeleze direct la acţionarii Yahoo!, inclusiv prin iniţierea unei proceduri de alegere a unui nou consiliu director al companiei de servicii pe Internet.
Directorul general al Microsoft a ameninţat cu reducerea valorii ofertei pentru Yahoo! în cazul în care termenul de trei săptămâni nu este respectat.
"Nerespectarea termenului va avea un impact nedorit asupra valorii companiei Yahoo! din punctul nostru de vedere, ceea ce se va reflecta în condiţiile propunerii", se arată în scrisoare.
Ballmer a afirmat că Microsoft devine "nerăbdătoare" după mai mult de două luni de când a înaintat oferta de preluare.
"Deşi a existat o anumită interacţiune între conducerile companiilor noastre, nu au avut loc niciun fel de negocieri semnificative pentru a încheia un acord", se menţionează în scrisoare.
În acelaşi timp, Ballmer subliniază că economia şi piaţa acţiunilor din sectorul Internetului au scăzut între timp, iar ponderea Yahoo! în afacerile de căutare online şi publicitate pe Internet s-a diminuat.
Conducerea Yahoo! a discutat cu acţionarii despre un posibil acord cu Google potrivit căruia Yahoo! s-ar baza pe serviciile de căutare pe Internet ale Google, a declarat un acţionar al companiei de Internet, care a dorit să îşi păstreze anonimatul.
Yahoo! a respins în februarie oferta Microsoft, care evaluează compania la 42 de miliarde de dolari, întrucât o consideră insuficientă.