Turiştii români au cheltuit de Revelion peste 50 de milioane de euro
Circa 135.000 de turişti români au petrecut Revelionul în hotelurile şi pensiunile din ţară, unde au cheltuit 152,4 milioane lei (42 milioane euro), iar peste 20.600 de persoane au ales destinaţii externe, plătind 8,85 milioane euro, potrivit Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
Turiştii români au cheltuit de Revelion peste 50 de milioane de euro
"În turismul intern, cele mai solicitate staţiuni au fost cele de pe Valea Prahovei, unde gradul de ocupare a ajuns la 98%, dar şi în celelalte staţiuni montane cererea a fost mare, ocupându-se 85% din capacitatea de cazare", se arată într-un comunicat al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.
Totodată, hotelurile şi restaurantele din oraşele mari au primit aproximativ 40.000 de turişti, în timp ce pensiunile agroturistice au găzduit 12.000 de turişti. La aceste cifre se adaugă aproximativ 25.000 de turişti care au petrecut sărbătorile în diferite staţiuni balneoclimatice.
Pentru turiştii care au preferat să petreacă Revelionul în străinătate, cele mai solicitate destinaţii au fost Grecia, Austria, Turcia, Egipt, Bulgaria, Franţa sau Tunisia.
Faţă de anul trecut, numărul de turişti a crescut cu aproximativ 12% în perioada sărbătorilor de iarnă, fără a lua în calcul turiştii individuali care nu au apelat la agenţiile de turism.
Potrivit FTPR, preţurile sejururilor vor scădea cu aproximativ 50% în perioada următoare, ceea ce va determina ca sezonul de iarnă să se prelungească până în luna martie, luând în calcul zăpada abundentă cazută în ultimele zile.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 13:32
-
astăzi, 13:00
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1073. Rubio: E nerealist să spunem că Ucraina putea învinge complet Rusia şi recuceri Crimeea / Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone