Twitter în Arabia Saudită: Prinţul Alwaleed bin Talal a cumpărat acţiuni ale companiei de 300 milioane de dolari
Prinţul saudit Alwaleed bin Talal, miliardar cu acţiuni la unele dintre cele mai importante companii din lume, a anunţat luni că a cumpărat o participaţie în valoare de 300 milioane de dolari la Twitter, extinzându-şi prezenţa în industria media.
Alwaleed bin Talal (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Alwaleed, nepot al regelui saudit cu o avere personală estimată de Forbes în martie la puţin sub 20 miliarde de dolari, deţinea deja 7% din acţiunile News Corp şi vrea să înfiinţeze propriul canal de ştiri.
Cumpărarea participaţiei la Twitter parteneriat de către Alwaleed şi fondul său de investiţii, Kingdom Holding Co, a rezultat în urma unor negocieri care au durat "câteva luni", potrivit unui comunicat al Kingdom.
Acţiunile fondului au urcat cu 5,7% pe bursa saudită, piaţa salutând investiţiile într-un sector aflat în creştere fulminantă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu, după întâlnirea cu FMI: Vom prioritiza proiectele publice
-
Ţările NATO şi-au crescut cheltuielile militare. Ameninţările Rusiei şi întoarcerea lui Donald Trump au făcut ca Europa şi Canada să-şi majoreze cheltuielile pentru apărare cu 20% în 2024
-
Criza de la Şantierul Naval Mangalia. BNS: DAMEN renunţă la acţiuni, statul român are drept de preempţiune
Valoarea de piaţă a Twitter a fost estimată recent de mai mulţi analişti la 8 miliarde de dolari, astfel că participaţia preluată de Alwaleed şi fondul său de investiţii s-ar ridica la 3,75%.
Investitorii aşteaptă cu nerăbdare listarea la bursă a reţelelor de socializare, precum Facebook şi Twitter. Twitter a precizat în septembrie că nu se grăbeşte să deruleze oferta publică iniţială, după ce a atras în vară finanţare de 400 milioane de dolari de la mai multe fonduri de capital de risc.
Twitter are peste 100 milioane de utilizatori activi, care folosesc serviciul cel puţin odată pe lună.
Facebook, cea mai mare reţea de socializare a lumii, are peste 750 milioane de utilizatori activi.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO