Uber, obligată să plătească 17 milioane de euro către 139 de şoferi
Compania Uber a fost obligată, vineri, de Tribunalul Muncii din Lyon, să plătească aproximativ 17 milioane de euro către 139 de şoferi. Şoferii se adresaseră tribunalului pentru ca raportul dintre ei şi firmă să fie reclasificat ca fiind contract de muncă.

Uber, obligată să plătească 17 milioane de euro către 139 de şoferi
Compania Uber a fost condamnată de Tribunalul Muncii din Lyon să plătească aproximativ 17 milioane de euro celor 139 de şoferi VTC, a declarat vineri pentru AFP avocatul acestora, Stéphane Teyssier.
"Am avut astăzi o decizie destul de istorică. Uber a fost obligată să reclasifice contractele a 139 de şoferi pentru o sumă cuprinsă între 17 şi 20 de milioane de euro", a declarat avocatul, confirmând o informaţie apărută în cotidianul regional Le Progrès.
Şoferii Uber din Lyon sesizaseră Tribunalul Muncii pentru ca raportul lor cu firma să fie reclasificat ca fiind un contract de muncă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
SUA fac presiuni asupra Ucrainei pentru a retrage rezoluţia ONU care cere retragerea forţelor ruse
-
Dragobete 2025, sărbătoarea iubirii la români. Ce să NU faci pe 24 februarie dacă vrei să ai noroc în dragoste
-
Horoscop 24 februarie 2025. Ce rezervă astrele de Dragobete. Zodiile care trebuie să fie atente la cheltuieli
Tribunal a luat decizia "pe baza unei jurisprudenţe bine stabilite a Curţii de Casaţie din ianuarie 2020. Curtea de Casaţie a hotărât că şoferii Uber ar trebui să fie consideraţi angajaţi. Acest lucru nu este o surpriză. Este aplicarea logică a unei astfel de jurisprudenţe", a declarat avocatul.
Contactată de AFP, Uber, fără a comunica valoarea sumei pe care va trebui să o plătească, a anunţat că va face apel.
"Această decizie este contrară poziţiei larg împărtăşite de curţile de muncă şi curţile de apel, care confirmă independenţa şoferilor de VTC care utilizează aplicaţia, apreciind în special că nu există nici obligaţie de muncă, nici exclusivitate faţă de Uber sau că şoferii rămân total liberi în organizarea activităţii lor", a comentat un purtător de cuvânt.


Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

