- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
UBS l-a numit pe Axel Weber ca preşedinte al Consiliului de Administraţie, din 2013
Grupul financiar elveţian UBS a anunţat vineri că l-a desemnat pe Axel Weber, fostul preşedinte al băncii centrale a Germaniei, ca membru în Consiliul de Administraţie, acesta urmând să îl înlocuiască din 2013 pe Kaspar Villiger ca preşedinte al CA, transmite Reuters.
UBS, cea mai mare firmă de private banking din Europa după active, a anunţat că managementul băncii îl va numi pe Weber în Consiliul de Administraţie la adunarea generală anuală a acţionarilor din mai 2012 şi, dacă acesta va fi ales, va prelua funcţia lui Villiger după un an.
"Cred că este un factor pozitiv că au putut face acest anunţ cu doi ani în avans. Este un candidat puternic care a fost în cărţi şi pentru preluarea funcţiei de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Deutsche Bank, deci sunt veşti foarte bune. Villiger a fost considerat întotdeauna ca o soluţie temporară, menit să ajute UBS să treacă prin criză, iar Axel Weber este cu siguranţă un om cu mai multe legături în industria bancară internaţională", comentează analistul Cheuvreux Christian Stark.
UBS a apelat, pentru a depăşi criza, la serviciile lui Oswald Gruebel, actualul director general al băncii, şi la Villiger, fost ministru de Finanţe al Elveţiei, care se retrăseseră din activitate. Cei doi au preluat misiunea de a recâştiga încrederea investitorilor şi de a revitaliza UBS, care a suferit în timpul crizei financiare cele mai mari pierderi din istoria Elveţiei.
Nominalizarea lui Weber dezminte zvonurile că l-ar putea urma pe veteranul Josef Akermann în postul de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Deutsche Bank, al cărui mandat va expira în 2013.
Weber a fost preşedinte al Bundesbank în perioada aprilie 2004 - aprilie 2011 şi a fost totodată membru în Consiliul de Guvernare al Băncii Centrale Europene (BCE).
El a fost considerat unul dintre favoriţi la ocuparea scaunului de preşedinte al BCE după expirarea mandatului lui Jean-Claude Trichet, însă s-a autoexclus din cursă în februarie. Recent, Weber a fost numit profesor de ştiinţe economice la Şcoala de Business Booth a Universităţii din Chicago.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FastGlioma ajută neurochirurgii în detectarea tumorilor reziduale. Cum funcționează sistemul cu Inteligență Artificială
-
Liga Naţiunilor: România - Kosovo 0-0. Tricolorii au nevoie de un punct pentru a termina pe primul loc
-
Iohannis s-a văzut cu Scholz la Berlin: discuţii despre stimularea investiţiilor
-
Ciolacu va pune la dispoziţie explicaţiile Ucrainei în privinţa interdicţiei lui George Simion
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO