- Home
- Economic
- MOSCOVA, (27.02.2015, 15:33)
- Luiza Chiroiu
Ucraina a plătit Rusiei pentru livrarea de gaze până luni, când negociază un nou acord la Bruxelles
Ucraina a plătit 15 milioane de dolari companiei ruse Gazprom pentru livrarea necesarului de gaze naturale inclusiv pentru ziua de luni, atunci când are loc la Bruxelles o întâlnire a reprezentanţilor Uniunii Europene, Rusiei şi Ucrainei pe tema furnizării de gaze către Ucraina.
Urmărește
224 afișări
Ucraina a plătit Rusiei pentru livrarea de gaze până luni, când negociază un nou acord la Bruxelles (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Compania ucraineană de stat Naftogaz a anunţat vineri că a plătit 15 milioane de dolari în avans Rusiei pentru alimentarea cu gaze naturale, relatează AP.
"Dacă Naftogaz a plătit pentru încă 24 de ore, înseamnă că resursele vor fi suficiente până luni inclusiv. Pot să plătească şi pentru marţi, depinde de ei acum. Noi acţionăm conform înţelegerii pe care o avem, nu încălcăm acordul. Dacă vor gaz, trebuie să plătească", a declarat Alexander Novak, ministrul rus al Energiei, potrivit ITAR-TASS.
În prezent, Gazprom livrează 40 de milioane de metri cubi de gaze pe zi către Ucraina, care costă aproximativ 12 milioane de dolari. Novak estimează că Ucraina va avea nevoie de 2 miliarde de metri cubi de gaze naturale până la finalul lunii martie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul din Ucraina, ziua 1073. Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone
-
Israelul eliberează prizonieri palestinieni după o amânare a procesului
-
HOROSCOP vineri, 31 ianuarie. O vineri a aşteptărilor înşelate pentru aceste zodii. Vezi ce le dezamăgeşte
În aceste condiţii, creşte presiunea pusă pe Ucraina pentru încheierea unei noi înţelegeri cu Rusia în cadrul negocierilor care au loc luni la Bruxelles. Întâlnirea de săptămâna viitoare are loc la invitaţia Uniunii Europene, în condiţiile în care reprezentanţii statelor europene sunt îngrijoraţi de problemele pe care întreruperea alimentării cu gaze a Ucrainei le-ar putea cauza livrării de gaze ruseşti către Europa de Vest.
La negocierile de luni vor participa miniştri pentru Energie din Rusia şi Ucraina, precum şi Marcos Sefcovici, vicepreşedinte al Comisiei Europene pe probleme de energie.
Gazprom a avertizat marţi că va opri livrarea de gaze naturale către Ucraina peste două zile, dacă guvernul de la Kiev nu va efectua o nouă plată, în avans, astfel că va fi pusă în pericol furnizarea de gaze către ţările din Europa.
Gazprom asigură o treime din necesarul de gaze al Europei, aproape jumătate din cantitate fiind livrată prin conducte aflate pe teritoriul Ucrainei.
Compania ucraineană de stat din domeniul energiei Naftogaz a acuzat luni Rusia că nu a livrat volumul de gaze naturale pentru care guvernul de la Kiev a plătit în avans. Potrivit Naftogaz, Gazprom ar fi livrat doar 47 de milioane de metri cubi de gaze din cantitatea de 114 milioane de metri cubi cerută.
Săptămâna trecută, guvernul de la Kiev a întrerupt alimentarea cu gaze naturale a regiunilor din estul Ucrainei controlate de rebelii proruşi. În urma acestei decizii, Moscova a început să livreze direct gaze în zonele din estul Ucrainei, un purtător de cuvânt al Gazprom susţinând că furnizarea de gaze se face ep baza unui contract încheiat cu Naftogaz.
Anul trecut, Rusia a oprit livrarea de gaze către Ucraina pentru şase luni, din cauza unei dispute privind preţul gazului şi a datoriei neplătite de guvernul de la Kiev către Gazprom.
Rusia a reluat furnizarea de gaze naturale la începutul lunii decembrie a anului trecut, după ce Rusia, Ucraina şi Uniunea Europeană au semnat un acord pentru reluarea livrărilor de gaze către Ucraina. Înţelegerea a vizat un total de 4,6 miliarde de dolari, cuprinzând atât plata datoriei la gaze a Ucrainei faţă de Rusia, în valoare de 3,1 miliarde de dolari, cât şi plata livrărilor de gaze ruseşti până martie. Preţul a fost fixat la 385 de dolari pe mia de metri cubi.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Cum l-a despărțit Gianina, mama copilului, pe Pescobar de iubită. 'Îl manipulează!' + Pe ce cheltuie banii afaceristului
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe