Ucraina a propus Rusiei două variante de calcul a preţului gazelor naturale
„Am sugerat abordarea noastră, care nu este ucraineană, ci exclusiv una europeană. În timpul sezonului de vară să plătim 300 de dolari pentru o mie de metri cubi, care este preţul pieţei. În sezonul de iarnă să plătim 380 de dolari. Rezultă o medie de 340 de dolari”, a spus Iaţeniuk în timpul unei şedinţe de guvern, citat de RIA Novosti.
El a adăugat că dacă această ofertă nu va fi acceptată, Ucraina oferă o altă soluţie, cea a pieţei spot europene.
„Prin excluderea tarifului de tranzit, suntem dispuşi să calculăm preţul în funcţie de piaţa spot şi să plătim în funcţie de preţul pieţei„, a explicat premierul.
Iaţeniuk a spus că Ucraina nu are nevoie de un discount, dar că nu va plăti Rusiei 500 de dolari pentru o mie de metri cubi.
Rusia, Ucraina şi Uniunea Europeană au participat la consultări pe tema gazelor din luna aprilie, dar discuţiile nu au produs rezultate notabile.
Rusia a oferit Ucrainei un discount de 100 de dolari, reducând preţul total la 385 de dolari pentru o mie de metri cubi de gaze, dar Ucraina a refuzat să încheie un acord.
Pe 16 iunie, după mai multe runde de discuţii fără rezultat, Gazprom a impus un sistem de plată în avans a gazelor destinate Ucrainei, din cauza datoriilor acumulate.
În prezent, datoriile Ucrainei pentru gaze sunt estimate la peste 5,3 miliarde de dolari.
Ucraina este ţară de tranzit pentru gazele ruseşti destinate Europei. Circa jumătate din gazele exportate de Rusia în Europa au tranzitat anul trecut Ucraina, reprezentând 15% din necesar, potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie. În ultimii câţiva ani, autorităţile de la Moscova au acuzat în mai multe rânduri Ucraina că sustrage din gazele destinate statelor europene.