Ucraina dă în judecată trei ţări membre UE. Decizia ar putea afecta procesul de aderare la bloc
Ucraina a intentat procese împotriva Poloniei, Ungariei şi Slovaciei la Organizaţia Mondială a Comerţului pentru decizia lor de a interzice importurile de cereale, în ciuda ridicării restricţiilor de către Comisia Europeană.
„Este fundamental pentru noi să dovedim că statele membre nu pot interzice în mod individual importul de mărfuri ucrainene. De aceea, depunem procese împotriva lor în cadrul OMC”, a declarat ministrul Economiei, Iulia Svyridenko.
Svyridenko a adăugat că procesele, împreună cu presiunile Comisiei Europene şi ale altor state membre, vor contribui la restabilirea comerţului normal între Ucraina şi ţările vecine, precum şi să demonstreze solidaritate.
Interdicţiile impuse de cele trei ţări din Europa Centrală au scopul de a-şi proteja piaţa internă de influxul de produse străine.
Procesul ar putea afecta perspectivele Ucrainei de a adera la Uniunea Europeană pe viitor, relatează Politico.