Udrea către constructori: "Habar n-am ce simpatii politice aveţi şi nu mă interesează"
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, le-a transmis constructorilor, la Romania Construct Forum, că nu este interesată ce simpatii politice au şi că acestea nu influenţează atribuirea de lucrări de la stat.
Udrea către constructori: "Habar n-am ce simpatii politice aveţi şi nu mă interesează" (Imagine: Mihai Barbu/Mediafax Foto)
"Sunt foarte mulţi constructori care lucrează pentru stat. Habar n-am ce simpatii politice aveţi şi nu mă interesează", a spus Udrea la seminarul organizat de MEDIAFAX.
Ea a adăugat că firmele care lucrează în prezent cu Ministerul Dezvoltării sunt aceleaşi care aveau contracte cu instituţia şi în anii trecuţi.
"Şi aşa e normal. Ce ar însemna ca în America Coca-Cola să lucreze doar patru ani, iar ceilalţi patru nu?", a spus Udrea.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO