Udrea: Mare parte a autorităţilor publice contractante fac licitaţii cu dedicaţie
(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 11 iulie.)
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a afirmat, luni, la Ploieşti, că "mare parte a autorităţilor contractante" stabilesc în aşa fel caietele de sarcini aferente licitaţiilor astfel încât acestea să fie câştigate de către anumite firme, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Prezentă, luni, la Ploieşti, unde a semnat două contracte derulate de Primărie şi finanţate din fonduri nerambursabile prin Programul Operaţional Regional, Elena Udrea a afirmat că "mare parte din autorităţile contractante îşi fac în aşa fel caietele de sarcini încât direcţionează licitaţiile către firme pe care le vizează”.
Udrea a făcut această afirmaţie în contextul în carea fost întrebată cât de mare este rata contestaţiilor, explicând că această rată a scăzut în ultimii ani şi că acum reacţia multora dintre firmele care
contestă licitaţii este justificată.
Elena Udrea a spus că, în prezent, există cazuri în care contestaţiile sunt întemeiate tocmai din cauza autorităţilor contractante, care fac caiete de sarcini pentru anumite firme.
"Să sperăm că procedurile de soluţionare a contestaţiilor, care acum sunt mai rapide, dar şi controalele pe care le vom înteţi, vor determina atât autorităţile contractante, cât şi participanţii la licitaţii
să nu mai practice sportul contestaţiilor", a adăugat Elena Udrea.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

