UE a decis să accelereze implementarea acordului cu Ucraina, în pofida presiunilor Rusiei

Miniştrii de Externe din statele membre ale Uniunii Europene au convenit luni să pună în aplicare un acord de liber schimb cu Ucraina imediat după semnarea acestuia, în pofida presiunilor Moscovei asupra Kievului.

Urmărește
153 afișări
Imaginea articolului UE a decis să accelereze implementarea acordului cu Ucraina, în pofida presiunilor Rusiei

Ministrul lituanian de Externe Linas Linkevicius (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

Lituania, care în prezent deţine preşedinţia semestrială a Uniunii Europene, a anunţat că reprezentanţii statelor membre au convenit luni ca majoritatea prevederilor acestui acord să fie aplicate până la ratificarea lui, care ar putea să dureze o perioadă îndelungată.

"Odată semnat, va fi posibil să punem în aplicare aproape 90 la sută din acordul de liber schimb, fără procesul de ratificare", a declarat ministrul lituanian de Externe, Linas Linkevicius.

El a adăugat că această "aplicare provizorie" va permite procesului să fie ireversibil şi ca Ucraina să-şi continue reformele.

Ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord după ce Marea Britanie a renunţat la obiecţii, a afirmat un diplomat european, sub protecţia anonimatului.

Kievul speră să semneze acordul de asociere cu Uniunea Europeană la summitul Parteneriatului Estic, care va avea loc la Vilnius, în noiembrie. Acest acord ar însemna o primă etapă oficială pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Uniunea Europeană încă nu dat undă verde pentru acest proces, continuând să ceară eliberarea din arest a Iuliei Timoşenko, fost premier şi lider al opoziţiei ucrainene.

Acordul va deschide pieţele europene pentru exporturile din Ucraina şi va marca o cotitură decisivă spre Occident a acestui stat, pe care Moscova îl consideră ca fiind în sfera sa de influenţă.

Rusia i-a cerut în repetate rânduri Ucrainei să se alăture uniunii vamale a unor foste state sovietice, avertizând că ar putea restrânge comerţul cu Kievul, dacă acesta va opta pentru Uniunea Europeană.

Potrivit ministrului Linkevicius, presiunea Rusiei a fost a fost unul dintre factorii care au favorizat consensul european privind Ucraina.

"Toate procesele sunt legate unele de altele. Noi am declarat întotdeauna că partenerii Uniunii Europene, care au ales integrarea europeană, vor beneficia de sprijinul nostru. Aceasta este o expresie concretă", a afirmat el.

Linkevicius a subliniat, de asemenea, că decizia Uniunii Europene trimite un mesaj important Republicii Moldova şi Georgiei, care sunt aşteptate să facă primul pas spre acorduri similare în cadrul summitului de la Vilnius.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici