UE nu va ajuta la salvarea Greciei - oficial BCE
Uniunea Europeană (UE) nu va ajuta la salvarea Greciei, cel mai îndatorat stat din zona euro, a declarat unul dintre membrii consiliului executiv al Băncii Centrale Europene (BCE), Juergen Stark.
UE nu va ajuta la salvarea Greciei - oficial BCE (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Pieţele se amăgesc crezând că, la un anumit nivel, celelalte state membre ale UE îşi vor deschide portofelele pentru a salva Grecia", a afirmat Stark într-un interviu acordat publicaţiei italiene Il Sole 24 Ore.
În ultimii ani, Grecia nu a menţinut sub control datoriile publice şi nu a încercat să-şi amelioreze competitivitatea, a adăugat el.
"Tratatele prevăd o clauză care interzice intervenţia în aceste situaţii, iar regulile trebuie respectate", a precizat Stark.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
A început războiul tarifelor. Administraţia Trump a lansat chiar acum tarife împotriva Chinei, Mexicului şi Canadei. Ottawa anunţă că va răspunde imediat cu o serie de contramăsuri
-
Cât dăm la apărare: MApN are zeci de contracte de achiziţie în derulare sau pregătire. Armata primeşte în 2025 un buget de 42,8 miliarde lei (8,5 miliarde euro), la care se adaugă credite de angajament, putând ajunge la 5,6% din PIB
-
David Popovici a cerut ordin de protecţie după ce un vecin a vrut să-i dea foc la maşina de 150.000 de euro
Toate cele trei mari agenţii de evaluare financiară, Standard & Poor's, Fitch şi Moody's, au retrogradat calificativele de risc financiar ale statului elen, îngrijorate de deteriorarea situaţiei fiscale şi de înrăutăţirea dinamicii datoriilor.
Acţiunile agenţiilor de rating au dus la creşterea costurilor împrumuturilor pentru cel mai îndatorat stat al zonei euro, ceea ce a intensificat îngrijorările investitorilor legate de capacitatea Greciei de a strânge fonduri noi.
Cu toate acestea, Moody's a asigurat că şansele ca Grecia să se confrunte cu o criză sunt reduse, iar riscurile sunt mai degrabă pe termen lung.
Totodată, Stark estimează că inflaţia din zona euro va rămâne constantă până la sfârşitul anului 2011.
"În prezent, zona euro este caracterizată de un grad ridicat de stabilitate a preţurilor, ceea ce ne face să credem că ratele dobânzilor sunt cele corespunzătoare", a spus el.
Pe de altă parte, perspectica stabilă a inflaţiei poate fi afectată de o creştere economică mai mare şi de o eventuală incapacitate de a resorbi rapid lichidităţile de pe piaţă.
Cotaţia euro a scăzut la 1,429 dolari pe unitate după apariţia interviului consilierului BCE. Moneda unică a revenit ulterior la 1,430 dolari pe unitate, nivel totuşi cu 0,5% sub cel de deschidere.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO