UE propune ca pachetele salariale ale directorilor de companii să fie aprobate de acţionari

Directorii companiilor din Europa ar putea fi nevoiţi să-şi supună pachetele salariale aprobării acţionarilor şi să introducă o cotă pentru prezenţa femeilor în conducere, potrivit unor propuneri anunţate, marţi, de Comisia Europeană (CE), citată de Reuters.

Urmărește
4 afișări

Executivul european a făcut publice propunerile parte a unui proiect de a creşte implicarea acţionarilor în administrarea companiilor din cele 27 de state din spaţiul comunitar.

"Avem nevoie de o eficienţă mai ridicată a consiliilor de addministraţie şi de asumarea în întregime a responsabilităţilor de către acţionari", a afirmat, într-un comunicat, comisarul pentru Pieţe Interne, Michel Barnier.

Chiar dacă băncile nu vor fi singurele vizate de o nouă reglementare, creşterea slariilor la Londra şi în alte centre financiare a majorat presiunea pentru extinderea regulilor adoptate de Uniunea Europeană (UE) anul trecut, care prevedeau reducerea ponderii banilor în bonusurile bancherilor.

Guvernele europene, înclusiv cel britanic, încearcă să obţină sprijinul acţionarilor importanţi pentru limitarea salariilor şefilor de companii. În pofida susţinerii în rândul populaţiei, liderii politici sunt reticenţi în a reglementa contractele de muncă, notează Reuters.

Propunerea UE prevede publicarea obligatorie de informaţii despre salariile membrilor conducerii şi supunerea acestora votului acţionarilor.

În plus, executivul comunitar ia în calcul şi introducerea de cote care să asigure o creştere a prezenţei femeilor în rândul directorilor, dar şi limitarea numărului de posturi de director neexecutiv.

UE estimează că doar 10% din posturile din consiliile de supraveghere sunt ocupate în prezent de femei.

Practicile referitoare la votul acţionarilor asupra pachetelor salariale ale conducerii variază de la stat la stat. În Germania acţionarii nu pot vota direct acest aspect, în timp ce în Marea Britanie au de obicei dreptul, notează Reuters.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici