UE propune cele mai dure limitări din lume pentru bonusurile bancherilor
Autorităţile Uniunii Europene (UE) pentru reglementarea sectorului bancar au prezentat, vineri, un proiect care include cele mai dure şi mai ample limitări din lume pentru bonusurile bancherilor.
UE propune cele mai dure limitări din lume pentru bonusurile bancherilor
Bonusurile vor fi plafonate în funcţie de profituri şi vor trebui returnate dacă se dovedeşte că au fost acordate pentru asumarea de riscuri nejustificate, potrivit unui proiect al Comisiei Autorităţilor Europene pentru Reglementare Bancară. Propunerile, care vor trece şi printr-o fază de consultări, ar urma să fie adoptate, la nivel european, anul următor.
Setul de reguli limitează agresiv plata excesivă a bancherilor, depăşind principiile convenite în cadrul G20 de cele mai avansate economii ale lumii.
"Aceste deviaţii de la trendul global în privinţa remuneraţiilor ar putea creşte probabilitatea ca băncile să-şi transfere operaţiunile din UE sau cel puţin să le extindă pe cele din afara spaţiului comunitar", a afirmat Jon Terry, partener la firma de consultanţă PwC.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
Cât dăm la aparare: MApN are zeci de contracte de achiziţie în derulare sau pregătire. Armata primeşte în 2025 un buget de 42,8 miliarde lei (8,5 miliarde euro), la care se adaugă credite de angajament, putând ajunge la 5,6% din PIB
-
A început războiul tarifelor. Administraţia Trump a lansat chiar acum tarife împotriva Chinei, Mexicului şi Canadei. Ottawa anunţă că va răspunde imediat cu o serie de contramăsuri
-
David Popovici a cerut ordin de protecţie după ce un vecin a vrut să-i dea foc la maşina de 150.000 de euro
Anumite prevederi ale proiectului sunt mai puţin restrictive decât anticipau analiştii, notează Reuters.
Comisia vizează ca băncile să fixeze un raport "adecvat" între bonusuri şi salariul fix al angajaţilor din conducere şi nu impune un anumit raport la nivelul sectorului.
În plus, toate aspectele proiectului au fost definite respectând principiul "proporţionalităţii", care avantajează companiile mici, cu un grad de risc mai scăzut, consideră analiştii.
Totuşi, multe din propuneri sunt conforme aşteptărilor.
Astfel, doar o parte a bonusului va putea fi plătită imediat, urmând ca 40-60% să fie achitat pe o perioadă de 3-5 ani. Băncile ar trebui, de asemenea, să nu acorde plăţi suplimentare, fără legătură cu performanţele, angajaţilor care părăsesc instituţia.
După încheierea consultărilor publice, comisia de reglementare va transmite versiunea finală a propunerilor către executivul UE pentru aprobare.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO