UE şi FMI ar putea prelungi perioada de rambursare a ajutorului acordat Greciei

Grecia ar putea obţine o prelungire a perioadei de rambursare a împrumutului de 110 miliarde de euro primit de la Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, de la 6 la 11 ani, a declarat Poul Thomsen, oficial al FMI însărcinat cu problema ajutorului primit de statul elen.

Urmărește
18 afișări
Imaginea articolului UE şi FMI ar putea prelungi perioada de rambursare a ajutorului acordat Greciei

UE şi FMI ar putea prelungi perioada de rambursare a ajutorului acordat Greciei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Avem posibilitatea extinderii perioadei de rambursare, de la circa 6 ani la 11", a afirmat Thomsen într-un interviu acordat publicaţiei elene Realnews, citat de Reuters.

Oficiali ai Greciei, UE şi FMI au menţionat în repetate rânduri posibilitatea extinderii perioadei în care statul elen trebuie să returneze împrumutul de 110 miliarde de euro, dar Thomsen a indicat mai precis cât de mult ar putea fi prelungit termenul, după acordarea ultimei tranşe, în 2013.

Primii doi ani, în care Grecia trebuie să ramburseze cea mai mare parte din datoriile către UE şi FMI, sunt consideraţi critici.

Potrivit termenilor de rambursare, necesarul de împrumut al Greciei va depăşi 70 de miliarde de euro pe an, în perioada 2014-2015, faţă de 55 miliarde euro pe an în intervalul 2011-2013.

"După cum stau lucrurile în prezent, Grecia trebuie să returneze cea mai mare parte a împrumuturilor de 110 miliarde de euro în primii doi ani după expirarea programului", a spus Thomsen.

În opinia sa, prelungirea acestei perioade va da pieţelor semnalul să nu se îngrijoreze în privinţa returnării celor 110 miliarde de euro, întrucât nu va afecta celelelate plăţi.

Grecia a devenit în luna mai primul stat din zona euro care a recurs la ajutorul UE şi FMI, pentru a evita intrarea în faliment.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici