- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
UE şi FMI vor anunţa în următoarele zile verdictul privind situaţia din Grecia
Oficialii Uniunii Europene şi Fondului Monetar Internaţional vor anunţa în următoarele zile verdictul privind situaţia Greciei, care nu a reuşit să aducă deficitul bugetar sub control, în timp ce populaţia elenă respinge tot mai vehement măsurile de austeritate.
UE şi FMI vor anunţa în următoarele zile verdictul privind situaţia din Grecia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Grecia a încheiat în luna mai a anului trecut un acord cu UE şi FMI, angajându-se la măsuri dure de austeritate pentru reducerea deficitului bugetar în schimbul unui pachet de finanţare externă de 110 miliarde euro. Guvernul nu a reuşit însă să îndeplinească ţintele fiscale, iar riscul intrării statului în default (incapacitate de plată) a crescut tot mai mult.
Datoria de stat a Greciei este de circa 327 miliarde euro, adică 150% din Produsul Intern Brut.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Beyoncé a făcut show de Crăciun în orașul ei natal, Houston, în timpul pauzei meciului NFL. „Beyoncé Bowl” a fost prima reprezentație televizată în direct din ultimii patru ani
-
Israelul loveşte aeroportul Sana'a, porturile şi centralele electrice din Yemen
-
Guatemala este dispusă să accepte deportaţii din America Centrală propuşi de Trump - surse Reuters
-
AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România
Lorenzo Bini Smaghi, membru în Consiliul Băncii Centrale Europene, a lansat într-un interviu pentru Financial Times un avertisment dur legat de default-ul Greciei, afirmând că restructurarea datoriilor statului în mod ordonat este o chestiune "de basm".
"Dacă priviţi pieţele financiare, de fiecare dată când este menţionat un cuvânt ca «restructurare» sau «restructurare de catifea» investitorii parcă înnebunesc, ceea ce demonstrează că aşa ceva nu poate avea loc în mod ordonat, cel puţin nu în acest mediu. Dacă Grecia ar intra în default, băncile elene s-ar prăbuşi. Ţara ar necesita apoi o recapitalizare uriaşă - dar de unde ar veni aceşti bani?", a arătat Bini Smaghi.
Oficialul italian a adăugat că Grecia şi-ar putea reduce datoriile prin vânzarea de active şi reforma sistemelor de impozitare şi cheltuieli publice.
"Dacă ne uităm la bilanţul Greciei, ţara nu este în insolvenţă", a continuat el.
Premierul elen George Papandreou nu a reuşit să câştige sprijinul opoziţiei pentru a introduce noi măsuri de austeritate, reforme economice şi pentru a accelera vânzarea activeor statului, chestiuni cerute de UE şi FMI.
Zeci de mii de protestatari au umplut duminică piaţa Syntagma din centrul Atenei, denunţând întreaga clasă politică şi scandând lozinci împotriva FMI şi îndemnului la austeritate venit din afara ţării.
Potrivit acordului încheiat anul trecut cu UE şi FMI, Grecia ar fi trebuit să se împrumute din nou de pe pieţele financiare începând de anul viitor, însă acest lucru pare puţin probabil, aşa că Europa pregăteşte un nou plan de finanţare externă pentru a acoperi perioada 2012-2013.
În schimbul banilor, UE cere Atenei noi măsuri de austeritate şi reforme structurale, dar şi un program amplu de privatizări şi vânzări de active.
O misiune a UE şi FMi se află la Atena pentru evaluarea programului stabilit cu instituţiile financiare internaţionale. De concluziile misiunii depinde şi aprobarea celei de-a cincea tranşe din împrumutul extern, de 12 miliarde euro.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 19:03
-
astăzi, 18:30