Prima pagină » Economic » AVAS a primit zece oferte pentru Prelucrarea Cărnii Splai

AVAS a primit zece oferte pentru Prelucrarea Cărnii Splai

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a primit până luni, la termenul limită, zece oferte pentru vânzarea pachetului de acţiuni de 70,21% din capitalul firmei Prelucrarea Cărnii Splai, din partea unor firme şi persoane fizice, licitaţia urmând să fie organizată marţi, 31 iulie.
AVAS a primit zece oferte pentru Prelucrarea Cărnii Splai
30 iul. 2007, 16:08, Economic

Ofertele au fost depuse de către firmele GNIR Holding, Scandia România, Manor Laboratory Center, Interinwest, BG Managament Consultants şi Păltiniş Leasing, şi de patru persoane fizice, respectiv Dan Dumitru Nicorescu, Azulav Aharon, Ioan Teodor Sintu şi Marin Dumitru, se arată într-un comunicat AVAS, remis, luni, agenţiei MEDIAFAX.

Licitaţia cu strigare va avea loc marţi, la ora 13:00, la sediul Autorităţii.

Preţul de pornire a licitaţiei este de 9,25 lei/acţiune, iar valoarea pachetului de acţiuni scos la vânzare este de 1,9 milioane lei, se menţionează în comunicat.