- Home
- Economic
- BRUXELLES, (05.06.2013, 17:31)
- Vlad Popescu
UE vrea să acorde tratament preferenţial pentru persoane fizice şi IMM în cazul eşecului unei bănci
Uniunea Europeană vrea să acorde mai multă protecţie pentru depozitele persoanelor fizice şi ale firmelor mici şi mijlocii în legislaţia privind rezoluţia unei bănci, conturile companiilor mari urmând să fie primele accesate pentru recapitalizarea unei instituţii de credit aflate în dificultate.
Urmărește
137 afișări
UE vrea să acorde tratament preferenţial pentru persoane fizice şi IMM în cazul eşecului unei bănci (Imagine: Shutterstock)
Potrivit unei noi variante a proiectului de directivă UE privind rezoluţia bancară, consultată de Wall Street Journal (WSJ), autorităţile vor impune mai întâi pierderi asupra depozitelor negarantate, care depăşesc 100.000 de euro, deţinute de companii mari, în timp ce conturile persoanelor fizice şi ale firmelor cu mai puţin de 250 de angajaţi, o cifră de afaceri anuală de sub 50 milioane euro şi active de până la 43 milioane euro vor fi accesate numai dacă sumele trase din depozitele menţionate anterior vor fi insuficiente.
Procedura de bail-in (salvare cu resurse proprii) aplicată în Cipru, la Bank of Cyprus, este inclusă într-un proiect de directivă privind "rezoluţia" bancară, pregătit de Comisia Europeană încă din vara anului trecut, căruia i-au fost aduse mai multe amendamente după soluţionarea crizei din Cipru printr-un acord care presupune restructurarea sectorului bancar.
Potrivit directivei, rezoluţia reprezintă restructurarea unei instituţii financiare în vederea asigurării continuităţii funcţionării activităţilor sale esenţiale, menţinerii stabilităţii financiare şi restaurării, în totalitate sau parţial, a viabilităţii băncii respective.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
Cât dăm la aparare: MApN are zeci de contracte de achiziţie în derulare sau pregătire. Armata primeşte în 2025 un buget de 42,8 miliarde lei (8,5 miliarde euro), la care se adaugă credite de angajament, putând ajunge la 5,6% din PIB
-
A început războiul tarifelor. Administraţia Trump a lansat chiar acum tarife împotriva Chinei, Mexicului şi Canadei. Ottawa anunţă că va răspunde imediat cu o serie de contramăsuri
-
David Popovici a cerut ordin de protecţie după ce un vecin a vrut să-i dea foc la maşina de 150.000 de euro
Restructurarea va fi finanţată "din resurse proprii", adică nu din bani publici, pierderile urmând să fie distribuite între acţionari, investitori, creditori şi deponenţi, cu anumite excepţii, în principal depozitele mai mici de 100.000 de euro, pragul de garantare la nivelul UE.
UE vizează astfel stabilirea unui cadru legal clar pentru lichidarea sau restructurarea unei bănci ajunse în pragul falimentului, cu un sistem predefinit de împărţire a costurilor între acţionari şi creditori, astfel încât necesitatea unor bailouturi din fonduri publice să fie cât mai redusă.
Odată ce miniştrii finanţelor din zona euro îşi vor fi dat acordul asupra directivei, prevederile ei vor fi dezbătute în Parlamentul European.
Potrivit celei mai recente variante a proiectului, depozitele mari deţinute de companii şi corporaţii vor fi "taxate" simultan cu deţinătorii seniori de obligaţiuni negarantate (cei care au prioritate la rambursare în cazul unui faliment), notează WSJ.
Proiectul arată că tratamentul preferenţial acordat persoanelor fizice şi întreprinderilor mici şi mijlocii este justificat, deoarece acestea nu au capacitatea de a evalua situaţia în care se află banca unde îşi ţin banii.
Citește pe alephnews.ro: NATO îi va propune lui Trump să extindă prezența alianței în Arctica , transmite agenția DPA
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Monalisa, o femeie de afaceri de 35 de ani, a murit subit în timpul unei proceduri estetice 😲
CANCAN.RO
David Popovici a cerut ordin de PROTECȚIE după ce un vecin a vrut să-i dea foc la bolidul de 150.000 de euro!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe