Ultimul teren privat din arhipelagul arctic Svalbard a fost scos la vânzare. China şi Norvegia sunt interesate. Suma cerută

Arhipelagul Svalbard este situat la jumătatea distanţei dintre Norvegia continentală şi Polul Nord, într-o regiune arctică care a devenit un punct fierbinte geopolitic şi economic pe măsură ce gheaţa se topeşte şi relaţiile dintre Rusia şi Occident devin tot mai tensionate.

Pentru 300 de milioane de euro, cei interesaţi pot achiziţiona proprietatea îndepărtată Sore Fagerfjord din sud-vestul Svalbard.

Cu o suprafaţă de 60 de kilometri pătraţi, aproximativ cât Manhattan, proprietatea are munţi, câmpii, un gheţar şi aproximativ cinci kilometri de coastă, dar nu are infrastructură.

„Este ultimul teren privat din Svalbard şi, din câte ştim noi, ultimul teren privat din zona arctică”, a declarat avocatul Per Kyllingstad, care îi reprezintă pe vânzători.

„Chinezii sunt, în mod natural, potenţiali cumpărători, deoarece manifestă de mult timp un interes real pentru Arctica şi Svalbard”, a declarat avocatul pentru AFP, adăugând că a primit „semne concrete de interes” din partea acestei ţări.

Tratat special

Arhipelagul Svalbard este guvernat de un tratat internaţional din 1920 care lasă un spaţiu larg pentru interesele străine.

Tratatul recunoaşte suveranitatea Norvegiei asupra Svalbard, dar cetăţenii tuturor semnatarilor, inclusiv China, au acelaşi drept de a exploata resursele naturale ale regiunii.

Rusia, de exemplu, menţine de zeci de ani o comunitate minieră de cărbune în Svalbard, prin intermediul companiei de stat Trust Arktikugol.

Dar vremurile s-au schimbat. Dornică să îşi protejeze suveranitatea, Norvegia nu ar vedea cu ochi buni ca proprietatea Sore Fagerfjord să cadă în mâini străine, mai ales în mâinile Chinei, despre care serviciile de informaţii norvegiene spun că reprezintă cel mai mare risc de securitate pentru ţara scandinavă, după Rusia.

Prin urmare, procurorul general al Norvegiei a ordonat proprietarilor – o companie controlată de un norvegian de origine rusă, potrivit presei locale – să anuleze vânzarea planificată.

„Terenul nu poate fi vândut fără aprobarea autorităţilor norvegiene”, a declarat pentru AFP ministrul norvegian al Comerţului şi Industriei, Cecilie Myrseth.

„Nici nu este posibil să se poarte negocieri cu privire la proprietate”, a adăugat ea.

Acest argument se bazează pe clauzele unui vechi împrumut acordat de stat în 1919. Avocatul Per Kyllingstad insistă că termenul de prescripţie al clauzelor a expirat.

Semnal de alarmă

Statul norvegian deţine 99,5% din Svalbard şi a declarat cea mai mare parte a teritoriului, inclusiv proprietatea Sore Fagerfjord, zone protejate în care construcţiile şi transportul motorizat, printre altele, sunt interzise.

Însă vânzătorii nu văd lucrurile aşa şi invocă tratatul din 1920.

„Toate părţile care au semnat tratatul au aceleaşi drepturi”, a subliniat Kyllingstad, menţionând că Norvegia a construit locuinţe, un aeroport şi un port în Longyearbyen, principalul oraş al arhipelagului.

„Imaginaţi-vă dacă Norvegia ar adopta acum reguli care să limiteze activităţile exploataţiilor ruseşti”, a spus el. „Ar fi cel de-al treilea război mondial”.

Andreas Osthagen, de la institutul de cercetare Fridtjof Nansen, susţine că terenul din Sore Fagerfjord are o valoare economică „minimă”, iar posibila sa vânzare nu reprezintă „o ameninţare uriaşă” pentru Norvegia.

Însă, a precizat el, „deţinerea de terenuri în Svalbard ar putea avea o valoare strategică peste 50 sau 100 de ani”.

Între timp, orice menţiune a unui posibil interes al Chinei pentru proprietăţile din Svalbard ridică „un semnal de alarmă pentru a forţa autorităţile norvegiene să facă ceva”.

În 2016, guvernul de la Oslo a plătit 33,5 milioane de euro pentru a achiziţiona penultima bucată de teren privat din Svalbard, în apropiere de Longyearbyen, care ar fi fost, de asemenea, în atenţia investitorilor chinezi. Ulterior, criticii au acuzat guvernul că a fost indus în eroare cu argumente nefondate.

În 2018-2019, statul se angajase deja în negocieri pentru a cumpăra Sore Fagerfjord, dar discuţiile au eşuat din cauza preţului. Ministrul Comerţului şi Industriei, Cecilie Myrseth, a declarat că opţiunea este încă deschisă dacă termenii sunt „realişti”.