Bogdan Hutuca, unul dintre iniţiatori, spune că taxa nu se justifică, deoarece şoferii oricum achita deja rovinieta pentru a circula pe drumurile naţionale.
Comisia pentru Transport şi Infrastructură din Camera Deputaţilor a adoptat miercuri proiectul de lege depus în urma cu trei ani, prin care anulează taxa peste podurile dunărene.
„Această taxă este una discriminatorie. Ea nu se justifică, deoarece şoferii oricum achită rovinieta pentru folosirea drumurilor naţionale. Nu este corect ca unii români să plătească suplimentar aceeaşi taxă. Românii care trec peste podurile Cernavodă – Feteşti şi Vadu Oii-Giurgeni plătesc o taxă suplimentară, care a fost instituită doar din raţiuni pur financiare”, a declarat într-un comunicat deputatul Huţucă, şeful PNL Constanţa.
Deputatul liberal arată că eliminarea taxei va ajuta antreprenorii români, în special pe cei dobrogeni, dar şi consumatorii din întreaga ţară.