Războiul comercial China – SUA: Discuţii la nivel înalt, la Washington, pe fondul îngrijorărilor privind escaladarea conflictului

Publicat: 05 09. 2019, 09:06
Actualizat: 05 04. 2020, 21:14

Anunţul a fost făcut în urma unei convorbiri telefonice între vicepremierul chinez Liu He şi Robert Lighthizer, reprezentantul SUA pentru comerţ, la care a participat şi Steven Mnuchin, secretarul Trezoreriei americane.

„Ambele părţi au fost de acord că trebuie să lucreze împreună pentru a lua acţiuni practice şi a crea condiţii bune pentru negocieri”, a mai informat Ministerul pentru Comerţ al Chinei.

Cele două echipa vor discuta de asemenea la mijlocul lunii septembrie, înainte de negocierile la nivel înalt.