Prima pagină » Economic » Pierderi de 1,5 miliarde de euro pentru restaurante. Preşedinte HORA: Nu dorim să stăm cu mâna întinsă la Guvernul României

Pierderi de 1,5 miliarde de euro pentru restaurante. Preşedinte HORA: Nu dorim să stăm cu mâna întinsă la Guvernul României

Pierderi de 1,5 miliarde de euro pentru restaurante. Preşedinte HORA: Nu dorim să stăm cu mâna întinsă la Guvernul României
Adina Petcu
11 iun. 2020, 15:11, Economic

Prelungirea stării de alertăar însemna şi amânarea redeschiderii restaurantelor. Radu, patronul unui restaurant, spune că în tot acest timp, în care localul lui este închis, cifra de afaceri este dezastruoasă. Cu tot ajutorul de la stat, cu acordarea şomajului tehnic, anularea impozitului specific şi amânarea anumitor datorii la bugetul de stat, restaurantele tot vor avea pierderi semnificative. Atât Dragoş Petrescu, preşedintele patronatului HORA, cât si Radu Dumitrescu, văd în redeschidere şansa la supravieţuire.

„Acum suntem la o cifră de afaceri de aproximativ 7% faţă de ce eram anul trecut. Este, într-un cuvânt, dezastruos. Noi ne dorim foarte mult să deschidem pentru că oamenii noştri nu mai pot sta acasă din punct de vedere psihic, în primul rând, şi din punct de vedere financiar, în al doilea rând, pentru că nu pot trăi din şomajul tehnic. Trebuie să plătim chirii, curent electric, foarte multe costuri. Costuri, care nu s-au oprit. În cel mai bun caz, s-au amânat, dar ele există şi cineva va trebui să le plătească şi acel cineva suntem noi”, explică Radu Dumitrescupatronul unui restaurant.

„Vânzările sunt cu mult sub cele înregistrate anul trecut. Sunt între 10-15% din capacitate. Deci nu poate susţine industria. Preconizăm că, în acest an, industria va fi la jumătate. Vor fi pierderi în vânzări de 1,5 mld. de euro numai pe zona de restaurante. Circa 30% nu vor putea nu vor putea redeschide vreodată. Nu dorim să mai stăm cu mâna întinsă la Guvernul României. Mulţumim pentru ajutor, a fost binevenit, dar vrem să fim lăsaţi să ne facem treaba”, spune Dragoş Petrescu, preşedinte HORA.