Un consilier al ministrului Economiei ar putea deveni membru al Consiliului de Supraveghere Petrom
Ministerul Economiei vrea să îl schimbe pe Marian Ţurlea din funcţia de membru al Consiliului de Supraveghere al producătorului de petrol şi gaze OMV Petrom (SNP) cu Constantin Dascălu, consilier al ministrului de resort, Ion Ariton.
"Propunerea Ministerului Economiei pentru numirea unui nou membru al Consiliului de Supraveghere este domnul Constantin Dascălu", se arată într-un comunicat al OMV Petrom transmis marţi Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Ţurlea a fost desemnat ca membru Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom în 2009, pe unul dintre cele două locuri care revin Ministerului Economiei, în calitatea instituţiei de acţionar la OMV Petrom. El a deţinut calitatea de director de cabinet al fostului ministrul al Economiei Adriean Videanu.
Consiliul de Supraveghere, format din nouă persoane, desemnate de acţionari, are ca atribuţii, printre altele, numirea Directoratului, organismul care reprezintă şi conduce compania.
OMV Petrom este controlat în proporţie de 51,01% de grupul austriac de petrol şi gaze OMV.
Ministerul Economiei are o participaţie de 20,63% din titlurile companiei, pe care vrea să o reducă în acest an la 10,83%, prin vânzarea unui pachet de 9,8% din deţinere. Alt acţionar semnificativ al OMV Petrom este Fondul Proprietatea, cu 20,11%.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO