Paul Shin Devine, director al Apple pentru livrări internaţionale din 2005, a fost acuzat de autorităţile federale că a primit mită din partea a cincii companii asiatice, din Coreea de Sud, China, Taiwan şi Singapore.
Devine, în vârstă de 37 de ani, este acuzat şi într-un proces civil, sub acuzaţia că a încasat ilegal peste un milion de dolari, pe parcursul mai multor ani, a relatat San Jose Mercury News.
„Apple respectă cele mai ridicate standarde de afaceri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Apple, Steve Dowling.
Devine s-a folosit de poziţia deţinută la Apple pentru a obţine informaţii confidenţiale pe care le-a pus la dispoziţia furnizorilor Apple, pentru a-i ajuta să obţină contracte avantajoase cu compania, potrivit acuzaţiilor.