Un fost premier ceh a preluat controlul East Grain, trader român de cereale, cu afaceri de 150 mil. euro. Comisia Europeană a aprobat tranzacţia

Comisia Europeană a aprobat tranzacţia dintre Agrofert din Cehia, deţinut de fostul premier ceh Andrej Babiš, şi traderul de cereale East Grain din judeţul Cluj, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, relatează Ziarul Financiar.

Urmărește
1408 afișări
Imaginea articolului Un fost premier ceh a preluat controlul East Grain, trader român de cereale, cu afaceri de 150 mil. euro. Comisia Europeană a aprobat tranzacţia

Un fost premier ceh a preluat controlul East Grain, trader român de cereale, cu afaceri de 150 milioane euro

„Comisia Europeană a aprobat, în temeiul Regulamentului UE privind fuziunile economice, preluarea controlului exclusiv al East Grain din România de către Agrofert din Cehia. Tranzacţia se referă în principal la comerţul cu cereale, seminţe oleaginoase, furaje pentru animale şi îngrăşăminte minerale”, se arată pe site-ul Comisiei Europene.

Tranzacţia nu ar ridica probleme de concurenţă, având în vedere poziţia limitată pe piaţă a companiei care rezultă din unirea celor două.

East Grain este unul dintre cei mai mari jucători din comerţul cu cereale şi seminţe oleaginoase şi este controlat de mai mulţi antreprenori din România şi Ungaria. Grupul East, condus din funcţia de director general de Tamás Vincze a finalizat anul 2022 cu o cifră de afaceri consolidată de 947 de milioane de lei (circa 200 mil. euro), în creştere cu 40% faţă de anul precedent, potrivit informaţiilor oferite de reprezentanţii săi. Traderul de cereale East Grain, cea mai mare companiei a grupului East, a realizat în 2022 o cifră de afaceri de peste 714 mil. lei, adică aproape 150 mil. euro, potrivit informaţiilor furnizate de companie anterior pentru ZF.

Agrofert, cel mai mare grup de companii active în agricultura şi industria alimentară din Cehia, cu venituri de 10 miliarde de euro şi aproximativ 30.500 de angajaţi în 2022, a cumpărat pachetul majoritar de acţiuni al companiei clujene East Grain printr-o majorare de capital, fiind cea mai importantă investiţie externă din agrobusinessul românesc din ultimul an. În urma tranzacţiei, Agrofert, deţinut de fostul premier ceh Andrej Babiš, va avea 65% din acţiunile East Grain.

Libor Němeček, director M&A şi Corporate Finance al Agrofert, transmitea printr-un comunicat de presă în toamna anului trecut, când a fost anunţată tranzacţia cu East Grain că „investiţia va permite grupului să exploateze noi oportunităţi, să îşi mărească capacităţile şi să-şi extindă prezenţa pe piaţă”. Anterior, East Grain s-a extins de la comerţul cu cereale şi seminţe oleaginoase, la prestarea de servicii de logistică, depozitare, procesare şi integrare.

Până în prezent Agrofert are o prezenţă importantă în agrobusinessul din Cehia, Germania, Polonia, Slovacia, Ungaria şi Croaţia, iar East Grain s-a consacrat deja ca jucător regional având prezenţă în România, Ungaria şi Serbia.

Totodată, East Grain este un business interesant şi prin prisma diferenţierii de alte businessuri din sector şi, mai ales, faţă de multinaţionalele Ameropa, CHS, Cargill sau COFCO, cumpărând marfă de la fermieri sau firme care colectează de la mici fermieri, şi vânzând direct procesatorilor din Europa Centrală şi de Vest, care au fabrici de furaje, ulei ori biotanol. Anul trecut, reprezentanţii East Grain spuneau că 50% din producţia comercializată merge către procesatori din România.

Traderul colaborează cu peste 700 de fermieri mici, medii şi mari, şi se focusează pe cei care au 50, 200 sau 500 de hectare, preponderenţi în portofoliul East. Astfel, în ultimii ani a investit câteva zeci de milioane de euro pentru a creşte capacitatea de depozitare a cerealelor în silozuri şi pentru o flotă proprie de camioane.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici