Un fost secretar de stat îşi povesteşte experienţa trăită la minister: „România nu este pregătită pentru oameni cinstiţi, curaţi şi oneşti”

Valentina Saygo, expert contabil şi consultant fiscal cu peste 20 de ani de experienţă, şi-a povestit pe Facebook aventura trăită ca secretar de stat la ministerul Economiei, poziţie pe care a părăsit-o după ieşirea URS Plus de la guvernare.

Iată postarea Valentinei Saygo:

”Mi-a luat ceva timp să îmi sedimentez gândurile pe care le-am strâns în cele aproape nouă luni cât am ocupat poziţia de secretar de stat de la Ministerul Economiei.
Nu mi-am dorit şi nu am visat o funcţie în administraţia centrală, dar am considerat că este o provocare, având posibilitatea de a schimba în bine lumea din jurul meu.

Ştiu că nu am fost comunicativă în această perioadă, iar pentru asta vă rog respectuos să mă iertaţi, dar de prea multe ori am fost nevoită să îmi înăbuş neputinţa. Cum ar fi fost să scriu despre frustrările mele şi piedicile de care aveam parte în fiecare zi, vouă, celor care v-aţi pus speranţa în mine? Am preferat să tac şi să îmi iau înjurături care să îmi ajungă pentru tot restul vieţii.

Poate am fost prea idealistă sau doar naivă, fără sa am o agendă ascunsă, interese proprii sau sarcini de partid, însă am fost conştientă din prima zi că nu voi face mulţi purici, aşa că am luat fiecare zi ca ultima, cu valiza pregătită la uşă.

Tocmai de aceea presiunea a fost maximă şi o goană nebună după rezultate, însă m-am izbit frontal de lentoarea cu care se mişcă lucrurile în sistem. Orele se schimbă în zile, săptămânile în luni, iar lunile în ani, o “viteză” care l-ar înnebuni pe orice antreprenor care este obişnuit să ia decizii la minut. Pentru mine a fost cea mai neproductivă etapă din viaţa mea şi probabil îmi va lua ceva timp să mă iert pentru asta, însă am preferat să regret, decât să îmi pară rău.

Sa faci ceva profund, măreţ, strategic - ai nevoie de ani de zile pentru asta, de oameni cu viziune, de voinţă politică, de buget, de profesionisti, de colaborarea administraţiei centrale cu mediul privat, dar dintr-un minister unde media de viata a unui ministru este de 8-9 luni, cam ce poţi face în acest interval de timp?

Semnam hârtii şi stingeam incendii, hârtii la care corectam greşeli gramaticale grave, puneam virgule, făceam acorduri şi împărţeam frazele în propoziţii fără sens.
A da răspunsuri fără înţeles este un deziderat şi mi-a luat ceva până m-am prins de lucrul acesta, dar nu trecea nimic fără să semnez. Cel mai elocvent exemplu (căruia i-am făcut o copie pe care o voi înrăma, pentru momentele în care mă va bate vreun gând de salvat ţara) este un ordin de deplasare intern cu 16 (şaisprezece) semnături.

Am fost nevoită să lucrez în condiţii pe care nu le-aş fi acceptat niciodată, cu laptopul de acasă, cu telefonul de acasă, cu routerul de acasă, cu hârtie igienică, dezinfectant, apă plată, rechizite şi altele de care prefer să uit”.

A trebuit să lucrez cu oameni de o moralitate îndoielnică şi cu o pregătire precară, un amestec letal de prostie şi rea intenţie, faţă de care nu aveam nici cel mai mic control sau vreun instrument de constrângere. Am înghiţit scuze jalnice, minciuni sfruntate, justificări penibile, dar şi ochi daţi peste cap, rânjete triumfătoare, pentru că funcţionarul public este nemuritor, comparativ cu demnitarii care sunt schimbaţi precum şosetele. Este ştiut deja că, după plecarea noastră, s-a sărbătorit cu şampanie în minister.

Nu generalizez, pentru că nu sunt toţi aşa, să fie clar. Printre ei sunt profesionişti extraordinari, dominaţi de intenţii bune, săritori, dar prea puţini pe cât ar fi nevoie şi trebuie să sapi după ei ca după nestemate. Aceia mi-au rămas în suflet, mi-au salvat fundul de la capcanele pe care le primeam şi m-au ajutat până în ultima zi.
Mi-am scris demisia de trei ori şi tot de atâtea ori am renunţat să plec, pentru că mi-a fost ruşine de Claudiu Năsui şi echipa lui, o mână de oameni curaţi şi bine intenţionaţi, altfel aş fi fugit mâncând pământul.

Dacă în pandemie am muncit de cinci ori mai mult decât la firmele mele, din dorinţa de a ajuta cât mai mulţi antreprenori să răzbată prin hăţişul legislativ, în funcţia de secretar de stat  am dublat acest ritm şi nu îmi pare rău. Ştiu doar că tot ceea ce am făcut a fost cu inima curată şi ganduri bune, iar consolarea mi-a venit la final, de la oamenii care şi-au exprimat regretul şi "condoleantele" pentru modul în care am fost debarcaţi în noaptea cuţitelor lungi.

Probabil că aceste nouă luni grele vor avea un sens pentru mine şi sper să îl înţeleg la un moment dat. Mă voi întoarce curând la viaţa mea anterioară, după ce mă curăţ de dispreţul şi dezgustul pe care încă le simt.

Cu regret am tras o concluzie - România nu este pregătită pentru oameni cinstiţi, curaţi şi oneşti. Nu poate fi reformată de sus în jos, oricât de bune intenţii ar avea cineva, până nu este desţelenită în cele mai adânci cotloane.

Iar după cum vedem acum, nici sus nu este vreo bună intenţie.

Îmi pare rău! Vă mulţumesc pentru încrederea acordată şi vă rog să mă iertaţi dacă v-am zădărnicit speranţele!