- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (13.09.2013, 12:02)
- Adrian Dumitrache
Un fost vicepreşedinte al grupului Orange a fost numit director financiar la subsidiara din România
Un fost vicepreşedinte al grupului Orange, Diego Martinez Lopez, a preluat în septembrie funcţia de director financiar al Orange România, înlocuindu-l pe Ludovic Pech, numit în aceeaşi poziţie la Mobistar Belgia, a anunţat operatorul român de telecomunicaţii.

Un fost vicepreşedinte al grupului Orange a fost numit director financiar la subsidiara din România (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Începând cu luna septembrie, Diego Martinez Lopez este noul director financiar al Orange România. El a preluat responsabilităţile de la Ludovic Pech, care a fost numit director financiar la Mobistar, Belgia, după ce, timp de trei ani, şi-a adus o contribuţie importantă la îmbunătăţirea performanţei financiare a Orange România", se arată într-un comunicat al operatorului.
Cu experienţă în domeniul financiar, Lopez a coordonat numeroase programe strategice de eficienţă şi de transformare în cadrul grupului Orange şi a dezvoltat modele de business pentru lansarea de noi servicii şi tehnologii, precum servicii TV şi reţele broadband de mare viteză.
De la sfârşitul anului 2009 el şi-a început activitatea la sediul central din Paris al grupului Orange, unde a ocupat funcţia de vicepreşedinte al departamentului Business Performance and Controlling, în cadrul diviziei Home & Convergence a Grupului Orange. Din această poziţie, el a condus şi a monitorizat activităţile grupului legate de servicii fixe, internet şi convergenţă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Reţeaua de corupţie din Portul Constanţa. A fost reţinut şi lotul al doilea
-
Polonia a mobilizat avioane după ce Rusia a lansat atacuri asupra vestului Ucrainei
-
Războiul din Ucraina, ziua 1098. Trump: Revendicarea teritoriilor ocupate este posibilă, dar „nu este uşoară” pentru Ucraina / Rafinăria de petrol Ryazan îşi opreşte activitatea în urma atacului cu dronă
Lopez s-a alăturat grupului Orange în anul 2000, la Orange Spania, unde a ocupat mai multe poziţii importante, printre care cele de director ale Departamentelor de Controlling şi Financial Planning.
Orange România este primul jucător local în domeniul telefoniei mobile.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe