„Comisia consideră că actuala poziţie în privinţa politicii monetare este adecvată pentru stimularea extinderii activităţilor economice, a condiţiilor puternice pe piaţa muncii şi pentru menţinerea inflaţiei în zona obiectivului de 2%”, a anunţat Comisia Federală a Pieţelor Deschise, un organism din cadrul Rezervelor Federale (Fed).
Rata dobânzii de politică monetară rămâne în Statele Unite în intervalul 1,5-1,75%, după trei decizii de reducere luate pe fondul preocupărilor referitoare la starea economiei.
Rezerva Federală, sistemul bancar central din SUA, a semnalat că va continua să monitorizeze implicaţiile cifrelor stării economiei, „inclusiv evoluţiile globale şi presiunile inflaţioniste tacite”.
Activităţile economice în SUA s-au dezvoltat în ritm „moderat”, iar evoluţiile pe piaţa muncii sunt „solide”, precizează Fed.