Un nou tronson din Autostrada Soarelui va fi inaugurat - VIDEO
Avem două veşti pentru turiştii care vor să ajungă în acest weekend în staţiunile din sudul litoralului. Începem cu cea bună: astăzi va fi inaugurat un nou tronson de 21 de km din Autostrada Soarelui pe relaţia Murfatlar-Agigea şi terminăm cu cea mai puţin bună: pe mai bine de jumătate se va circula doar pe o singură bandă pe sens.

Autostrada Soarelui (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)
Am testat noua şosea şi am descoperit un drum "aproape" pregătit să primească valurile de turişti. Joi după amiază muncitorii încă mai turnau asfalt pe anumite porţiuni, montau panouri şi aplicau marcaje.
Din cei 21 de km de autostradă, pe 14 km se va circula pe un singur tronson, ceea ce înseamnă că vom avea o singură bandă pe fiecare sens de mers.
Odată rezolvată problema exproprierilor şi a siturilor arheologice, muncitorii s-au apucat de treabă. Cea mai mare parte a lucrărilor s-a realizat în două luni. Autostrada încă mai arată ca un şantier în lucru, însă de astăzi turiştii vor putea circula pe acest nou drum.
Citeşte mai multe despre noul tronson de autostradă spre litoral pe www.incont.ro.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:19
-
ieri, 23:13
LIVE TEXT Trei ani de război în Ucraina. Acordul cu Ucraina privind resursele minerale este „foarte aproape”, spune Trump / UE adoptă un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei / Liderii europeni merg la Kiev / Ursula von der Leyen promite ajutor / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului