Un număr de 12 bănci poartă discuţii cu BNR pentru aprobarea noilor norme de creditare
Un număr de 12 bănci se află în discuţii cu reprezentaţii Băncii Naţionale a României pentru a primi avizul privind noile norme de creditare a populaţiei, potrivit prim-viceguvernatorului băncii centrale, Florin Georgescu.
Un număr de 12 bănci poartă discuţii cu BNR pentru aprobarea noilor norme de creditare
"Avizarea depinde foarte mult de fiecare bancă. Cele 12 bănci poartă discuţii cu specialiştii BNR şi când vor fi pregătite vor primi avizul", a declarat, marţi, Georgescu, la un seminar pe teme economice.
Până în prezent, BNR a validat normele a zece bănci, Alpha Bank, BRD-Groupe Societe Generale, Volksbank, BCR, Banca Transilvania, ATE Bank România, CEC, Bank Leumi România, Credit Europe Bank şi Romanian International Bank.
La începutul lunii martie, BNR a decis să elimine obligativitatea avansului pentru creditele acordate populaţiei, care se situa la 25% din suma împrumutată în cazul celor ipotecare şi la 30% pentru creditele de consum, precum şi valoarea maximă a gradului de îndatorare a persoanelor fizice.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu, după întâlnirea cu FMI: Vom prioritiza proiectele publice
-
Ţările NATO şi-au crescut cheltuielile militare. Ameninţările Rusiei şi întoarcerea lui Donald Trump au făcut ca Europa şi Canada să-şi majoreze cheltuielile pentru apărare cu 20% în 2024
-
Criza de la Şantierul Naval Mangalia. BNS: DAMEN renunţă la acţiuni, statul român are drept de preempţiune
Instituţiile de credit vor acorda împrumuturile pe baza reglementărilor proprii, care trebuie avizate de Direcţia Supraveghere a BNR. Până la validare, instituţiile de credit vor opera potrivit reglementărilor în vigoare şi vor aplica un nivel maxim de îndatorare de 40% din totalul veniturilor.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO