Un producător de plasă sudată cu o fabrică în Bacău, în vârful afacerilor cu materiale de construcţii

Publicat: 09 07. 2021, 00:15
Actualizat: 09 07. 2021, 00:17

Clasamen­tul a fost realizat pornind de la in­for­­maţiile furnizate de companii sau dis­po­nibile pe site-ul Ministerului de Finanţe la momentul editării catalogului.

Topul este condus de Intertranscom Impex, un producător de plasă sudată cu o fabrică în Bacău, deţinut de antreprenorul Ioan Teslaru. Compania a avut afaceri de 961 de milioane de lei în 2020.

Ca număr de angajaţi, „cam­pioa­­nă“ este Casa Noastră, compa­nia lui Ştefan Cherciu, care produce tâm­plă­rie sub bran­dul QFort. Firma a avut anul trecut 1.376 de salariaţi, în uşoară creştere faţă de 2019.

Bilka Steel (producător de acope­ri­şuri), TeraPlast (mai multe materiale pentru construcţii), Procema (oţel-beton), Elis Pavaje (pavele), Somaco Grup Prefa­bricate (BCA), Soceram (cărămizi), Celco (BCA) şi Symmetrica (pavele) sunt alte companii care se regăsesc în topul produ­căto­rilor români de materiale de construcţii.

Anul 2020 a fost unul bun pentru pro­ducătorii de materiale de construcţii, în ciu­da crizei sanitare, companiile continuând să fie furnizori pentru proiectele imobiliare de­marate înainte de instalarea pandemiei. „Creştere“ a fost aşadar cuvântul care a de­finit, pentru cele mai multe companii din do­meniul producţiei de materiale de construcţii, anul 2020, chiar dacă mare parte a economiei a avut de suferit din cau­za pandemiei de COVID-19.

Totuşi, jucătorii din acest domeniu au înce­put anul 2021 sub semnul scumpirilor de materii prime, ceea ce dă peste cap bilanţurile şi bugetele pentru acest an.

Piaţa totală a construcţiilor din Ro­mânia este estimată de oficialii din industrie la circa 16 miliarde de euro, având un trend as­cendent în ultimii ani. Din această va­loare, materialele de construcţii reprezintă circa o treime, adică puţin peste 5 miliarde de euro.