- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (08.12.2016, 15:00)
- Mona Scarisoreanu
Un român câştigă pe oră de 12 ori mai puţin decât un danez
Angajaţii români sunt printre cei mai prost plătiţi europeni, fiind întrecuţi doar de letoni, conform datelor publicate joi de Eurostat. La polul opus se află suedezi, belgienii şi finlandezii.

Un român câştigă pe oră de 12 ori mai puţin decât un danez (Imagine: Shutterstock / Mediafax Foto)
În vreme ce în Danemarca, câştig mediu orar brut era în 2014 de 25,5 euro, iar în Irlanda de 20,2 euro, bulgarii erau plătiţi cu doar 1,7 euro, iar românii cu 2 euro/oră. Adică, în rândul statelor membre, cel mai mare câştig mediu orar brut a fost de 15 ori mai mare decât cel mai mic câştig mediu orar brut, atunci când acesta este exprimat în moneda unică europeană.
Astfel, un angajat din şase (17,2%) din Uniunea Europeană primea, în 2014, un salariu mic.
Profilul salariatului prost plătit, creionat de Eurostat este: femeie, cu vârsta până în 30 de ani, ce are un nivel de educaţie scăzut şi care are un contract de muncă pe perioadă determinată.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
În urmă cu doi ani, la nivelul UE 21,1% din femei primeau un salariu mic, faţă de 13,5% dintre bărbaţi, iar 30,1% din angajaţii cu vârsta de sub 30 de ani primeau un salariu scăzut, faţă de 14% sau mai puţin pentru cei cu vârsta între 30 şi 59 de ani.
Pe de altă parte, 28,2% dintre angajaţii cu un nivel de educaţie scăzut primeau un salariu redus, comparativ cu 20,9% pentru cei cu educaţie medie şi 6,4% pentru angajaţii cu un nivel de educaţie superior.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe