Prima pagină » Coronavirus » Moneda virtuală care se întăreşte de fiecare dată când cineva moare din cauza COVID-19

Moneda virtuală care se întăreşte de fiecare dată când cineva moare din cauza COVID-19

Moneda virtuală care se întăreşte de fiecare dată când cineva moare din cauza COVID-19
Adrian Popa
29 feb. 2020, 09:51, Economic

Moneda virtuală a fost dezvoltată de utilizatori ai controversatei platforme online 4Chan, potrivit unui anunţ făcut pe Reddit. CoronaCoin (NCOV) este derivată din Ethereum, o ciptomonedă populară. 

Pe măsură ce creşte numărul persoanelor infectate cu virusul 2019-nCoV, dar şi numărul deceselor cauzate de COVID-19, valoarea CoronaCoin sporeşte. Asta deoarece la fiecare 48 de ore este eliminat din sistem un număr de token-uri egal cu cel al noilor cazuri de îmbolnăvire şi decese cauzate de 2019-nCoV.

Totodată, dezvoltatorii promit un joc în care utilizatorii vor putea face tranzacţii cu NCOV. Mai multe detalii despre proiect pot fi găsite pe site-ul dedicat, coronatoken.org.

Dezvoltatorii criptomonedei promit să doneze fonduri Crucii Roşii. Banii ar urma să fie folosiţi pentru combaterea COVID-19.

Peste 84.000 de oameni au fost infectaţi cu noul coronavirus, iar numărul oficial al celor care au murit se apropie de 3.000.