- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Un stat foloseşte inteligenţa artificială pentru a prinde şoferii care utilizează telefonul la volan. Număr uriaş de conducători auto prinşi în şase luni
Un stat australian foloseşte, în premieră, un sistem de camere înzestrat cu inteligenţă artificială pentru a descoperi şoferii care folosesc telefonul mobil la volan, transmite publicaţia Mashable.
Foto: Pexels
Reţeaua de camere a fost pornită pe 1 decembrie în New South Wales, după o perioadă de probe care a durat şase luni. În acest timp, guvernul susţine că a prins 100.000 de şoferi care foloseau telefonul în timp ce conduceau.
O tehnologie similară a fost testată în Anglia şi Arabia Saudită. NSW este, însă, primul stat din lume care a implementat oficial şi la scară largă sistemul.
Prezenţa camerelor nu este semnalizată prin indicatoare sau în alt mod. „Trebuie să folosim, din păcate, elementul surprinză pentru a-i face pe oameni să creadă că pot fi prinşi oricând”, a declarat Andrew Constance, ministrul Transporturilor. „Vreau ca acest comportament să se schimbe şi vreau ca acest lucru să se întâmple imediat”, a adăugat el.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
Sistemul fotografiază toate maşinile care trec prin zona lui, iar apoi inteligenţa artificială selectează imaginile în care şoferii par să folosească telefoane mobile. Fotografiile sunt apoi analizate de un angajat, înainte ca amenzile să fie trimise.
În primele trei luni, şoferii vor primi doar avertismente, urmând ca după aceea să plătească amenzi şi să primească penalizări.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO