- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ungaria va negocia cu UE în privinţa bugetului pe 2011, continuând discuţiile şi cu FMI
Ungaria va negocia cu Uniunea Europeană (UE) în privinţa bugetului pe anul viitor, însă va continua şi discuţiile cu organizaţiile internaţionale, inclusiv cu Fondul Monetar Intenaţional (FMI), a declarat joi purtătorul de cuvânt al primului ministru.
Ungaria va negocia cu UE în privinţa bugetului pe 2011, continuând discuţiile şi cu FMI (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Când vine vorba de planificarea bugetului pentru anul viitor, va trebui să negociem cu UE şi de asemenea cu toţi ceilalţi, la timpul potrivit", a declarat purtătorul de cuvânt Peter Szijjarto la postul public de televiziune M1, reiterând comentariile de miercuri, de la Berlin, ale premierului Viktor Orban.
Întrebat dacă aceste declaraţii anunţă revenirea FMI la Budapesta la sfârşitul lunii septembrie sau începutul lui octombrie pentru negocierea unui nou acord de finanţare, Szijjarto a afirmat că guvernul va continua discuţiile cu organizaţiile internaţionale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu rămâne Premierul României
-
Moşteanu: USR nu va vota guvernul Ciolacu 2
-
Promisiuni: Guvernul Ciolacu 2 vrea să majoreze contribuţia la Pilonul II de pensii private de la 4,75% la 6% în patru ani şi să majoreze suma deductibilă pentru Pilonul III
-
Ciolacu, după ce a fost desemnat premier: Românii au nevoie de stabilitate
"Ministrul Economiei, Gyorgy Matolcsy, a clarificat în weekend că guvernul ungar va continua, desigur, discuţiile cu organizaţiile internaţionale, inclusiv FMI, UE şi Banca Centrală Europeană", a arătat oficialul maghiar.
Discuţiile dintre reprezentanţii FMI şi UE şi guvernul ungar privind revizuirea acordului de împrumut extern încheiat în octombrie 2008 au fost suspendate sâmbătă, după ce autorităţile de la Budapesta au refuzat să introducă un nou plan de austeritate pentru reducerea deficitului bugetar, optând în schimb pentru taxarea suplimentară a băncilor şi plafonarea salariilor din sectorul public, inclusiv de la banca centrală, măsuri neagreate de oficialii organizaţiilor economice şi financiare.
Matolcsy a declarat, cu o săptămână înainte de încheierea prematură a discuţiilor cu FMI şi UE, că Ungaria va încerca să obţină "o plasă de siguranţă" pentru următorii doi ani, deşi se poate finanţa normal de pe pieţe.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 13:11
-
astăzi, 12:34