Ungureanu: Oficiul Spălării Banilor să aducă bani la buget, cererea rămâne valabilă şi pentru ANAF
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a cerut conducerii Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor să se implice mai eficient în combaterea criminalităţii organizate pentru a majora veniturile bugetare, precizând că solicitarea rămâne valabilă şi pentru şeful ANAF, Sorin Blejnar.

Ungureanu: Oficiul Spălării Banilor să aducă bani la buget, cererea rămâne valabilă şi pentru ANAF (Imagine: Shutterstock)
"Guvernul s-a angajat la combaterea criminalităţii organizate, orientându-se în special spre combaterea evaziunii fiscale, pentru că este o sursă de alimentare bugetară pe care noi considerăm că nu o valorificăm suficient. Nu spun aceasta numai pentru că în sală este şi domnul Blejnar, ci pentru că trebuie să se ştie foarte bine că aşteptăm performanţe", a spus Ungureanu, la prezentarea Raportului de activitate a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor pe anul 2011.
În luna februarie, şeful Guvernului a cerut miniştrilor şi şefilor de autorităţi implicaţi în combaterea evaziunii fiscale ca, în termen de două luni, să verse la buget venituri reprezentând cel puţin 1,5% din Produsul Intern Brut, echivalentul a două miliarde de euro, în special din acţiuni împotriva contrabandei cu alcool şi produse vegetale.
El a declarat atunci că impunerea unui plafon ridicat de venituri obţinute într-un termen foarte scurt din combaterea evaziunii nu presupune o "capcană" pentru demiterea şefului ANAF, ci o metodă prin care va fi stabilită eficienţa fiecărei persoane implicate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ciolacu, supărat pe Hurezeanu: Îl anunţ că face parte din Guvernul României. Va pleca acasă
-
Liderul PKK îndeamnă la dezarmare şi pace, într-un moment crucial pentru conflictul kurd din Turcia
-
Poziţia Elenei Lasconi în eventualitatea în care Năsui ar vota moţiunea împotriva guvernului Ciolacu: Eu nu sunt dictator


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

