Ungureanu: Perimetrul Bârlad a fost concesionat de Guvernul Năstase în 2004, fără consultare cu oraşul

Concesionarea perimetrului Bârlad a fost decisă de Guvernul Adrian Năstase pe finalul mandatului, fără consultare cu locuitorii oraşului, către o firmă de la care Chevron a preluat ulterior concesiunea, iar acordul cu grupul american a fost semnat de fostul şef PSD al ANRM, spune premierul Ungureanu

Urmărește
191 afișări
Imaginea articolului Ungureanu: Perimetrul Bârlad a fost concesionat de Guvernul Năstase în 2004, fără consultare cu oraşul

Ungureanu: Perimetrul Bârlad a fost concesionat de Guvernul Năstase în 2004, fără consultare cu oraşul (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Concesionarea perimetrului Bârlad a fost decisă de Guvernul Adrian Năstase pe finalul mandatului, fără consultare cu locuitorii oraşului, către o firmă de la care Chevron a preluat ulterior concesiunea, iar acordul cu grupul american a fost semnat de fostul şef PSD al ANRM, spune premierul Ungureanu

Premierul a arătat că tocmai una dintre ultimele hotărâri de guvern adoptate în 2004 a vizat concesionarea perimetrului Bârlad pentru explorare, dezvoltare şi exploatare unei companii de la care Chevron a preluat apoi concesiunea.

"Citez din moţiunea pentru care aţi iscălit: «În cazul reactoarelor nucleare de la Cernavodă s-a cerut acceptul locuitorilor oraşului şi a existat permanent un program de asistenţă finanţat de stat pentru cetăţenii din Cernavodă». Doamnelor şi domnilor de la PSD, ce consultări au avut loc cu cetăţenii din Barlad sau cu cei de pe litoral? De altfel, protestele locuitorilor, la care s-au adăugat şi reprezentanţi ai administraţiei locale şi şefi ai organizaţiilor locale PSD, ne oferă răspunsul la intrebarea aceasta? Cum le răspundeţi propriilor colegi, domule prim-ministru Adrian Năstase? S-a consultat cineva cu locuitorii din Bârlad? Cred că nu aceasta a fost intenţia autorilor moţiunii, să-şi pună colegii într-o poziţie stânjenitoare, dar cred că astfel de neglijenţe se întâmplă atunci când ai mare nevoie de a justifica formal o decizie politică", a spus Ungureanu.

În discursul susţinut în Parlament la dezbaterea moţiunii de cenzură, şeful Guvernului a arătat că, în privinţa acordului petrolier încheiat cu compania Chevron, procedura de concesiune prin apel public de ofertă a fost demarată în septembrie 2009, în urma ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale a Resurselor Minerale (ANRM), care a şi demisionat ulterior, odată cu ieşirea PSD de la guvernare.

Anunţul privind organizarea rundei de licitaţie pentru 30 de perimetre petroliere, printre care şi perimetrele de la Costineşti, Vama Veche şi Adamclisi, a fost publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, iar până la termenul-limită 21 de companii româneşti şi străine au depus 62 de oferte pentru 20 de perimetre, zece dintre acestea câştigând licitaţiile.

Procesul de evaluare a ofertelor, desemnare a caştigătorilor, negociere şi semnare au fost finalizate până la jumătatea anului 2011, când au fost aprobate, prin hotărare de guvern, cinci acorduri petroliere. În 20 martie 2012, Guvernul a aprobat cele trei acorduri petroliere încheiate între ANRM şi Chevron, fiind în procedură de reavizare alte 12 acorduri, a arătat premierul.

"În privinţa acrodului petrolier deţinut de Chevron pentru zona Baârlad, acesta a fost aprobat de Guvernul PSD în 2004, titularul iniţial fiind o altă companie. Procedura de desfăşurare a apelului public de ofertă a fost transparentă, deschisă atât companiilor româneşti, cât şi celor străine care au dorit să participe la această rundă şi care au îndeplinit condiţiile pentru a fi declarate câştigătoare. Toate acordurile despre care vorbim sunt acorduri petroliere, în strictă conformitate cu legea petrolului. Decizia Guvernului privind licenţele de explorare, dezvoltare, exploatare a perimetrelor concesionate pentru trei perimetre în Dobrogea nu conţine formularea «gaze de şist» - şi, de altfel, licenţele sunt doar începutul unui proces. Întâi se va explora pentru identificarea resurselor - şi este o etapă care durează aproximativ doi până la patru ani -, şi reamintesc că în acest moment nici nu cunoaştem dacă România dispune sau nu de această resursă", a spus Ungureanu.

El a susţinut că scopul explorării nu este în măsură să afecteze mediul, ci este de a indica existenţa sau inexistenţa combustibililor fosili neconvenţionali, confirm deciziei şefilor de state şi de guverne ai Uniunii Europene privind evaluarea potenţialului Europei în acest domeniu.

"Orice stat are nevoie să-şi cunoască resursele de care dispune, este o chestiune strategică, indiferent de natura ideologică sau partinică a guvernelor. Licenţele nu sunt un cec în alb, eventuala exploatare se va demara doar atunci când vom fi siguri că avem ce exploata şi că această exploatare se va face în condiţii de maximă siguranţă pentru viaţa cetăţenilor", a afirmat şeful Guvernului.

Premierul a mai arătat că decizia de clasificare a acordurilor petroliere, precum cele ale Chevron, nu îi aparţine, ci a fost menţinută şi de fostele guverne, care nu au modificat regula deşi aveau această posibilitate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici