FMI: Modificarea OUG 50 a fost o precondiţie la acordarea tranşei din împrumut
Amendarea ordonanţei privind contractele de credit, astfel încât să îmbunătăţească transparenţa şi să protejeze drepturile consumatorilor asigurând în acelaşi timp stabilitatea sistemului financiar, este una dintre cele cinci precondiţii ale acordării tranşei, potrivit documentului publicat pe site-ul Fondului Monetar Internaţional (FMI).
„Ca precondiţie, vom lucra cu Parlamentul pentru a ne asigura că Ordonanţa 50 din 2010 va îmbunătăţi transparenţa şi protecţia drepturilor consumatorilor, asigurând, totodată, stabilitatea sistemului financiar. În acelaşi timp, ne vom asigura că Banca Naţională este singura instituţie autorizată să reglementeze activitatea de creditare a băncilor”, se arată în scrisoare.
Scrisoarea nu mai face nicio precizare privind conformitatea OUG 50 cu prevederile Directivei 48/2008 a Comisiei Europene, menţionată în documentul apărut în noiembrie.
Modificarea OUG 50 ca precondiţie pentru eliberarea tranşei figura şi în scrisoarea suplimentară obţinută de MEDIAFAX în luna noiembrie a anului trecut, după misiunea FMI la Bucureşti. Informaţiile nu au fost însă confirmate oficial, iar preşedintele Traian Băsescu a declarat, pe 25 noiembrie, că modificarea OUG 50 nu este o precondiţie de acordare a următoarei tranşe de la FMI.
Legea de aprobare a OUG 50 a fost adoptată de Parlament în luna decembrie, fiind declarată constituţională de către Curtea Constituþională şi promulgată de preşedinte pe 28 decembrie. Ordonanţa a fost însă adoptată cu modificări faţă de formula promovată chiar de Guvern, parlamentarii puterii renunţând la aplicarea reglementărilor şi pentru creditele în derulare.
Board-ul FMI a aprobat, vineri, a şasea evaluare a acordului cu România şi scrisoarea suplimentară, astfel că instituţia a acordat cea de-a şaptea tranşă din împrumut, de aproximativ 900 de milioane de euro, bani care care au fost viraţi BNR.