UniCredit: Relaţia cu Ion Ţiriac este excelentă, nu anticipăm schimbarea acţionariatului

UniCredit are o relaţie excelentă cu Ion Ţiriac, care deţine 45% din UniCredit Ţiriac Bank, şi anticipează menţinerea structurii acţionariatului principal al băncii, a declarat Roberto Nicastro, directorul general al grupului italian, menţionând că acordarea de dividende nu este o prioritate.

Urmărește
5 afișări

"Nu este o prioritate acordarea de dividende în România. Suntem într-o fază de investiţii, deci orice venituri sunt necesare pentru a susţine o creştere suplimentară vor fi disponibile. Este mereu un moment pentru investiţii şi unul pentru a recupera investiţiile. Cred că este încă este un moment pentru investiţii", a spus Nicastro în cadrul unei întâlniri organizate la Milano cu mai mulţi jurnalişti din România.

Anul trecut, UniCredit Ţiriac Bank a înregistrat un profit net de 171,2 milioane lei (41 milioane euro), potrivit standardelor de raportare financiară internaţionale (IFRS), în scădere cu 47,9% faţă de 2009, pe fondul creşterii costului de risc. După primul trimestru din acest an, banca a obţinut un profit net de 34 milioane de lei, potrivit IFRS, în scădere cu 47% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul prelungirii recesiunii şi restrângerii marjelor.

Nicastro a menţionat că UniCredit Ţiriac Bank nu este singura situaţie în care UniCredit deţine participaţia majoritară, un caz similar fiind în Turcia, şi că relaţia cu omul de afaceri Ion Ţiriac este una excelentă.

"În acest moment nu vedem nevoia unor schimbări în acţionariat şi continuăm să vorbim, să schimbăm opinii despre viitor pentru a avea o relaţie stabilă", a afirmat Nicastro, întrebat dacă Ion Ţiriac va putea să susţină în continuare banca, astfel încât, pe viitor, solvabilitatea să rămână adecvată.

UniCredit Ţiriac Bank este deţinută în proporţie de 50,55% de către UniCredit Bank Austria. Omul de afaceri Ion Ţiriac controlează, prin două firme, 45% din acţiunile băncii.

Întrebat despre cât de mulţi bani este dispus UniCredit să investească în România, Nicastro a spus că nu există o cifră bugetată şi că suma finală va depinde de strategia de creştere a băncii.

"Dacă deschidem 50 de sucursale şi creştem creditele cu 10%, investiţia va fi de aproximativ 50 milioane euro. Dacă mâine dimineţă ne trezim cu o oportunitate de achiziţie a unei bănci şi ne place, atunci suma ar putea fi semnificativ mai mare. Acesta este o situaţie ipotetică. Văd cu uşurinţă realizarea de investiţii de de 50-100 milion euro în următorii trei ani în România. Suntem acum locul 7 în România şi ne-ar plăcea ca la un moment dat să intrăm în top 3, dar depinde foarte mult de oportunităţile pe care le avem", a continuat oficialul UniCredit.

Totodată, el a spus că grupul italian are o "dorinţă foarte puternică" de a creşte poziţia pe piaţa din România.

"Ne dorim mult să creştem poziţia pe care o avem în România. În mod tipic, creştem prin majorarea reţelei teritoriale. Nu voi exclude potenţiale achiziţii dacă există o oportunitate potrivită, ceea ce reprezintă o chestiune de preţ, de calitate a activelor care sunt disponibile. Vorbind în general, a creşte mai mult în România este în mod clar în agenda noastră", a arătat Nicastro.

El consideră că nu există riscuri semnificative pe termen scurt pentru piaţa bancară românească şi spune că cea mai mare temere pentru economia locală este legată de evoluţia economiei europene în general.

Pe de altă parte, oficialul UniCredit a declarat că expunerea grupului italian pe Grecia este redusă, de până la un miliard de euro, sumă aproape irelevantă având în vedere valoarea totală a activelor UniCredit.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici