Unitatea 1 a centralei Cernavodă, deconectată pentru câteva ore de la sistemul energetic naţional

Publicat: 29 12. 2014, 10:45
Actualizat: 31 03. 2020, 12:45

Reactorul a fost reconectat la sistem în dimineaţa zilei de luni, potrivit unui comunicat al Nuclearelectrica, operatorul centralei din Cernavodă.

Compania a mai deconectat acelaşi reactor în această lună tot pentru efectuarea unor lucrări la echipamente.

Şi celălalt reactor al centralei a fost oprit, săptămâna trecută, pentru reparaţii.

Nuclearelectrica este controlată de stat, prin Ministerul Economiei.

Centrala de la Cernavodă funcţionează cu două reactoare, care acoperă aproape 20% din consumul de energie la nivel naţional.