Unitatea 2 de la Cernavodă, oprită din nou
Unitatea 2 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost oprită, din nou, în noaptea de marţi spre miercuri, în timpul efectuării unui test, iar reactorul va fi reconectat, joi, la sistemul energetic, a anunţat Nuclearelectrica, operatorul centralei.
Unitatea 2 de la Cernavodă a fost oprită din nou
"Societatea Naţională Nuclearelectrica aduce la cunoştinţă faptul că azi, 14 noiembrie, ora 00:28, Unitatea 2 de la CNE Cernavodă a fost oprită în conformitate cu procedurile de exploatare ale centralei, ca urmare a unui semnal fals de declanşare, în timpul efectuării unui test periodic de verificare a funcţionării «Sistemului de oprire rapidă numărul 1(SDS1)» a reactorului", se arată într-un comunicat al operatorului centralei.
Potrivit Nuclearelectrica, reactorul este oprit, cu toate sistemele de securitate disponibile.
"Având în vedere că declanşarea Sistemului de Oprire Rapidă a condus la otrăvirea reactorului cu xenon, se estimează că după aproximativ 48 de ore de la declanşare se vor relua măsurile de repornire a unităţii", precizează compania.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu, după întâlnirea cu FMI: Vom prioritiza proiectele publice
-
Ţările NATO şi-au crescut cheltuielile militare. Ameninţările Rusiei şi întoarcerea lui Donald Trump au făcut ca Europa şi Canada să-şi majoreze cheltuielile pentru apărare cu 20% în 2024
-
Criza de la Şantierul Naval Mangalia. BNS: DAMEN renunţă la acţiuni, statul român are drept de preempţiune
Reconectarea la sistemul energetic naţional este prevăzută pentru joi, după ora 19:00.
Nuclearelectrica a precizat că evenimentul a fost raportat către Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), iar în cursul şi ulterior opririi reactorului nu au existat emisii sau deversări periculoase pentru personalul centralei, pentru populaţie sau pentru mediul înconjurător.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO